The Best bookmaker bet365 Bonus

Ciclistul băimărean Alexandru Zeleznik, cooptat în naționala României la Campionatul Balcanic de MTB 2017


Alexandru Zeleznik, juniorul Clubului Sportiv Boneshaker Cycling Baia Mare, a reprezentat România la Campionatul Balcanic de MTB 2017 din Grecia și a terminat competiția pe locul 7.
Tânărul ciclist a fost selectat pentru prima dată în echipa României de mountain bike XCO. “Am reprezentat România la Lepanto XCO Balkan Championships 2017 - UCI C2 XCO Race și m-am clasat al 7-lea. Mai dificilă decât competiția a fost căldura exagerată. S-au înregistrat 43 de grade Celsius în timpul cursei, ceea ce a provocat multe leșinuri în rândul concurenților. Din păcate, chiar în prima tura am fost implicat în două incidente provocate de concurenți care au derapat în fața mea, ceea ce m-a încetinit, iar într-o competiție cu nivel ridicat orice secundă pierdută pe traseu contează”, a declarat Alexandru Zeleznik.


Concursul s-a desfășurat în pădurea orașului Nafpaktos pe un traseu de 4.2 km, cu o singură urcare majoră de 2 km pe asfalt și forestier.
Sportivul de 17 ani este antrenat de Németh Judit Emese, iar din Boneshaker Cycling face parte de circa 3 ani. Este cel mai tânăr membru al clubului băimărean, dar și cel mai performant, la toate competițiile cicliste la care a fost prezent anul acesta reușind să se claseze pe podium.
“Sunt mulțumită de rezultatul obținut de Alex, mai ales că nu a fost antrenat special pentru această competiție, unde sunt alte condiții de climă și teren. Prin convocarea la lot, Alex a reușit să își sporească experiența competițională și sunt convinsă că foarte rapid vor fi rezultate din ce în ce mai bune, mai ales că sportivul nostru este motivat să le obțină”, a declarat Németh Judit Emese.
Delegația României s-a prezentat în Grecia cu doi cadeți, Dragoș Malița și Patrick Pescaru, patru juniori, Raul Sinza, Alexandru Zeleznik, Vlad Păcurar și Roberto Burța, o junioare, Eszter Bereczki, doi rideri U23, Attila Malnasi și Ede Molnar și doi sportivi Elite, la masculin Valentin Roșoagă și la feminin Suzanne Hilbert.
Echipa națională a României de mountain bike XCO, coordonată de Elisei Miron și Mihai Traian Ion, s-a întors din Grecia cu două medalii de aur și una de bronz.
Alexandru Zeleznik va avea o scurtă pauză, iar apoi va relua antrenamentele pentru viitoarele competiții. Următorul concurs la care va fi prezent este în 22 iulie, la Campionatul Național XCO de la Zărnești, unde va fi prezentă și Maria Grigor, o altă junioare cu potențial a Clubului Sportiv Boneshaker Cycling.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro