The Best bookmaker bet365 Bonus

Festivalul Minorităților Naționale Maratonul Diversității - Arad


Aradul a găzduit în perioada 30 august - 1 septembrie, prima ediție a Festivalului Minorităților Naționale, desfășurat sub denumirea Maratonul Diversității. Acest festival este o sărbătoare a diversității culturale, a muzicii și a dansului, a porturilor populare colorate, purtate cu mândrie reprezentanții minorităților naționale, care împreună au demonstrat în decursul timpul că respectul reciproc și conviețuirea pașnică sunt singura modalitate, prin care putem cu toții să prosperăm împreună.
În cadrul festivalului, s-a desfășurat conferința „Influența minorităților naționale asupra comunității arădene – trecut, prezent și viitor”, în Sala Regele Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad.

La acest eveniment am fost reprezentați de președintele UCRR Gheorghe Firczak, care a susținut o prezentare despre istoria și tradițiile minorității rutene din jud. Arad, precum și de pr. Vasile Bojcsuk care, în discuțiile cu cei participanți a reafirmat importanța păstrării tradițiilor, limbii și spiritualității rutene din Peregu Mare și transmiterea acestora generațiilor viitoare. În continuare evenimentului pe strada 1 Decembrie 1918, a fost vernisată o expoziție fotografică dedicată minorităților naționale. În paralel cu acestea, ansamblurile folclorice participante au prezentat scurte momente culturale – dansuri, cântece, prezentări de porturi tradiționale, foto-corner, jocuri informative etc. în stațiile de tramvai de pe bulevardul Revoluției și în centrele comerciale AFI și Atrium, pentru a populariza cât mai mult evenimentul și pentru a crește vizibilitatea atât a comunităților minorităților cât și a festivalului.
În a doua zi de festival a avut loc în parcul Eminescu din spatele primăriei un târg al minorităților, o paradă a minorităților, pe Bulevardul Revoluției din Arad în porturi populare specifice, cu acompaniament de fanfare. În cadrul spectacolului folcloric organizat am fost reprezentați de ansamblul folcloric Holubok din Peregu Mare, coordonatori Viorica Bojcsuk și Andreia Podavka, momentul fiind apreciat la superlativ de cei prezenți. Pentru prestația grupului am fost premiați de organizatori cu o diploma. Ziua s-a încheiat cu cină și bal cu muzică live. În cadrul evenimentului Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Arad Free Tours, a organizat un tur ghidat al orașului Arad axat pe influențele și poveștile minorităților naționale locale.


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro