The Best bookmaker
bet365 Bonus
Deputatul PSD Gabriel Zetea a fost numit membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților
- Detalii
- Categorie: Juridic
- Publicat: Joi, 03 Februarie 2022 07:41
- Scris de PSD
- Accesări: 588
În ședința Camerei Deputaților din 2 februarie 2022, parlamentarii au aprobat modificarea anexei la Hotărârea nr. 74/2020 privind componența nominală a comisiilor permanente ale Camerei, numindu-l pe deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, membru al Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Totodată, deputatul PSD Rodica Paraschiv a fost desemnată ca membru permanent al Comisiei pentru transporturi și infrastructură, în timp ce alte trei modificări au fost făcute și în grupul PNL.
Parlamentarul PSD Gabriel Zetea, este, încă de la începutul mandatului de deputat, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, iar în 21 februarie 2021 a fost desemnat să facă parte din Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, alături de senatorul Titus Corlățean, dar și de social-democratul Andi Lucian Cristea.
”Aceste nominalizări mă onorează și mă obligă să îmi fac datoria cu și mai multă determinare și responsabilitate. Am încheiat primul an de mandat ca deputat în Parlamentul României și mă aflu în fața unei noi sesiuni parlamentare în care voi continua să susțin, nemijlocit, interesele maramureșenilor și ale românilor. Prin toate acțiunile mele vreau să arăt celor care mi-au acordat încrederea lor că aici, în Parlamentul României, am fost trimiși să fim vocea cetățenilor și să încercăm să rezolvăm cât mai multe din doleanțele acestora”, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.