The Best bookmaker
bet365 Bonus
Iordăchescu & Asociații: “Oferim servicii juridice pro-bono jurnaliștilor care se confruntă cu lipsa de reacție a autorităților privind liberul acces la informațiile de interes public (Legea 544/2001).”
- Detalii
- Categorie: Juridic
- Publicat: Vineri, 17 Iulie 2020 07:24
- Scris de Adrian B. Gog
- Accesări: 630
Societatea Civilă de Avocați „Iordăchescu & Asociații” este alături de jurnaliștii care solicită informații de interes public autorităților, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, în vederea respectării dreptului fundamental al cetățenilor la informare.
“În măsura în care vă confruntați cu lipsa de reacție sau refuzul autorităților de a răspunde solicitărilor dumneavoastră legale, vă oferim asistență juridică specializată, serviciile juridice urmând a fi prestate pro bono.” afirmă Av. Eugen Iordăchescu.
Amintim cu această ocazie faptul că Legea nr. 544/2001 prevede la Art. 6 alin. (2) faptul că:
„Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora,
informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal”, informațiile de interes public fiind definite la Art. 2, litera b) astfel: "orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației".
În concret, Legea nr. 544/2001 instituie obligația în sarcina autorităților și a instituțiilor publice de a răspunde în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În situația unui refuz, acesta trebuie motivat de către autorități și comunicat în termen de 5 zile de la primirea petițiilor.
Echipa de avocați specializați în acest domeniu din cadrul Societății de avocați „Iordăchescu & Asociații” vine în sprijinul celor care se confruntă cu un refuz nejustificat al autorităților de a răspunde solicitărilor, cu servicii de asistare și reprezentare, în scopul respectării de către autorități a obligației de transparență și de informare a cetățenilor.