The Best bookmaker bet365 Bonus

Despre duble standarde în privința celor din preuniversitar și celor din mediul universitar


Stimați profesori universitari din Federația Națională Sindicală ALMA MATER,
Dragi studenți din Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România,
1.Este știut faptul că, la consultările cu ministerul, ați solicitat și ați obținut renunțarea la examenele serioase, clasice, față în față ale sesiunii acestui an universitar și susținerea de acasă a examenelor de licență, masterat și doctorat. Prin urmare, în 99% din universități nu va fi în această vară picior de student în amfiteatre, laboratoare sau săli de examen. Bănuiesc că această decizie a fost luată greu, punând întâi în balanță într-o parte nevoia de a avea medici, profesori, ingineri și juriști examinați exigent și transparent (conform principiului importanței sociale a unor asemenea profesii) și în cealaltă parte riscurile la care ar fi expuși în cadrul unor asemenea examene. În final ați lăsat deoparte „curajul” și principiile și ați ales, cu înțelepciune, o sesiune fără riscuri și niște examene care, ținute de acasă, nu garantează deloc o mare corectitudine.


2.Aflu însă că după această decizie înțeleaptă în ceea ce vă privește pe studenții și profesorii universitari (unii ar zice că după ce v-ați văzut cu sacii în căruță) ați ieșit în spațiul public să cereți, pentru minorii de 13 și 17 ani, examene clasice în sălile de clasă pentru clasele a VIII-a și a XII-a. Să înțeleg că în mediu universitar aveți mai puțin „curaj” decât ar trebui să aibă cei din preuniversitar? Să înțeleg că sunt mai ușor de strunit, în ceea ce privește păstrarea protocoalelor sanitare, elevii decât studenții? Să înțeleg că, puse în balanță, au o mai mare importanță pentru societate examenul de clasa a VIII-a al lui Vasilică din Cucuieți decât licența, masteratul sau doctoratul? Profesorii universitari din Federația Națională Sindicală ALMA MATER și studenții din Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România au căzut în aceste zile examenul la logică.
3.Eu am avut parte doar de examene clasice și exigente. La sfârșitul clasei a VIII-a nu existau examene naționale, se susțineau examene doar la liceele la care erau mai mulți candidați pe un loc. În urma unui asemenea greu examen am intrat pe primul loc la liceul pedagogic. Cu lauri am luat și examenele din clasa a X-a și a XII-a. Prin examen dur am intrat printre primii și la facultatea de drept din Cluj. De ce, măcar în anul acesta, nu s-ar lua decizia susținerii unor examene doar de admitere și doar în cazurile excepționale, la liceele și facultățile cu mai mulți candidați pe un loc? În acest fel ar fi doar unul – două licee dintr-un județ și doar câteva facultăți din țară care ar aduce în săli elevii pentru examene de admitere, examene care ar putea fi și ele comprimate și cu subiecte care să presupună un timp mai mic pentru rezolvare cu masca pe față (eventual un test grilă). Vasilică din Cucuieți nu ar mai trebui, inutil, să fie mai expus decât mândrii studenți care rămân în casă anul acesta și i s-ar face o medie a anilor de școală pentru a putea accede la liceul din satul lui sau din satul vecin. Deja, unele mari instituții de învățământ superior au început să înscrie viitorii studenți după media anilor de liceu și după mediile la unele discipline. Toate liceele și facultățile mai căutate pot găsi formule de departajare a candidaților. De ce să fie aduși în școli toate sutele de mii de elevi și profesori din preuniversitar în timp ce în învățământul superior nu au loc activități față în față? De ce nu se găsesc/aplică soluții prin care numărul celor expuși în numele meritocrației (care mi-e dragă) să fie redus la 0 sau de cel puțin 10 ori?
4.De ce ministerul, organizația studenților și sindicatul profesorilor universitari aplică duble standarde în privința protejării vieții și sănătății celor din preuniversitar și celor din mediul universitar? De ce sunt duble standarde în ceea ce privește importanța socială a examenelor din cele două sisteme? Cei care purtați ochelari ați încercat să vedeți cum vi se aburesc sub mască dând/corectând examenul vieții 3 ore în săli în care, în plină vară, climatizarea este interzisă?
5.IATĂ ȘI 2 ÎNTREBĂRI PE CARE NU LE VOI PUNE: De ce profesorii din universități, cu salarii din 5 cifre, le cer profesorilor din preuniversitar, cu salarii din 4 cifre, să se întoarcă în sălile de clasă? De ce studenții, niște adulți, nu au încredere în ei că se pot proteja în amfiteatre și au încredere că elevilor, încă minori, nu le va fi pusă sănătatea în pericol întorcându-se în școli? Despre ipocrizie și adevăratele loaze altădată...
Cu respect,
Viorel Dolha, președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro