The Best bookmaker bet365 Bonus

Se dorește extinderea lucrărilor de asfaltare cu 4 km pe DJ 187 până în cătunul Luhei


Localnicii din cătunul Luhei, Poienile de Sub Munte, au solicitat ca asfaltarea Drumul Judeţean 187 sa fie prelungită cu încă 4 kilometri decât lungimea cuprinsă în programul inițial.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, împreună cu primarul din Poienile de Sub Munte, Alexa Chifa, s-au întâlnit cu Mihai Boga, director executiv SC Conrep SA, pentru a discuta acest aspect. În zona amintită locuiesc circa 1000 de oameni care ar beneficia de pe urma acestor lucrări.


"Anul viitor vom face toate demersurile împreună cu executantul pentru a extinde reabilitarea drumului. Am solicitat de asemenea conducerii societății să finalizeze în cel mai scurt timp asfaltarea dinspre Poienile de Sub Munte spre Ruscova și am primit asigurări că se vor finaliza în regim de urgență aceste lucrări pe sectorul acesta de drum. Ne dorim ca circulația mașinilor în zonă să se desfășoare în siguranță, având în vedere că în acest moment porțiunea este cea mai afectată", spune Ionel Bogdan.
Termenul de finalizare al lucrării este stabilit pentru luna iunie 2021. Valoarea investiției se ridică la peste 57.000.000 lei. Președintele Consiliului Județean Maramureș dorește ca în toate proiectele viitoare de reabilitare a drumurilor judeţene sa fie prevăzute canale tehnice pentru utilități (apă, canal, gaze), astfel încât orice lucrare a distribuitorilor să nu mai afecteze calitatea drumurilor.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro