The Best bookmaker bet365 Bonus

Consiliul Județean Maramureș accesează fonduri europene de aproape trei milioane de euro, pe șase proiecte transfrontaliere


Marți, 25 februarie, începând cu ora 12.00, în Sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ a avut loc prima ședință extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din anul în curs. Ordinea de zi a ședinței condusă de președintele Gabriel Zetea, alături de care s-au aflat vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, dar și secretarul județului, Aurica Todoran, a cuprins șapte proiecte de hotărâre, care au fost supuse dezbaterii și votului plenului, dar și prezentarea Raportului anual asupra activității Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, pentru anul 2019.
Pe ordinea de zi s-au regăsit și șase proiecte transfrontaliere cu o valoare totală de 2.777.537,23 euro, din care aproximativ 125.000 de euro este cofinanțarea Consiliului Județean Maramureș, iar în jur de 250.000 de euro reprezintă cheltuieli neeligibile care vor fi suportate tot de instituția județeană.

Acestea vizează promovarea în parteneriat a proiectelor: „DIVERSITY – Natural heritage for people – Patrimoniu natural pentru oameni - OT 6 – Protecţia mediului, atenuarea schimbărilor tematice şi adaptarea la acestea”; „ETHNO – Culture and authentic traditions - Cultură şi tradiţii autentice  - OT 3 – Promovarea culturii locale şi conservarea patrimoniului istoric”; COMAND - Synchronization of operational emergency situations in border region – Sincronizarea operațională a situaţiilor de urgenţă în regiunea de graniţă - OT 8 – Provocări comune în domeniul siguranței şi securităţii”; „WASTE - Sound waste management as a pledge of sustainable urban development in the cities of Carpathian region - Gestionarea eficientă a deşeurilor, ca angajament de dezvoltare durabilă în oraşele din regiunea Carpatică - OT 6 – Protecţia mediului, atenuarea schimbărilor tematice şi adaptarea la acestea”; „DIKEINSPECT -  Complex flood-control strategy on the Upper Tisza catchment area - Strategie complexă de control a inundaţiilor în bazinul hidrografic Tisa Superioară - OT 8 – Provocări comune în domeniul siguranţei şi securităţii” și „DRANICA.20 – Promoting the immaterial wooden heritage of Maramures and Transcarpathia - Promovarea Patrimoniului Imaterial al lemnului din Maramureş şi Transcarpatia – OT 3 – Promovarea culturii locale şi conservarea patrimoniului istoric”.
Totodată, aleșii județeni au votat proiectul de hotărâre privind stabilirea preţului mediu/ tonă masă verde obţinută de pe pajişti în judeţul Maramureş, pentru anul fiscal 2020. La ședința extraordinară au participat 29 din cei 34 de consilieri județeni în funcție, toate proiectele fiind aprobate aproape cu unanimitate de voturi.


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro