The Best bookmaker bet365 Bonus

Cultura în anul pandemiei. Mai puțin din toate: vizitatori în muzee, spectacole și filme


Anul 2020 a fost puternic influențat de criza sanitară cauzată de virusul COVID-19: bibliotecile au eliberat 20,6 milioane volume, cu 12,7 milioane mai puțin față de 2019, iar numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a fost de aproximativ 7,9 milioane, față de 18,2 milioane anul precedent.
Instituţiile şi companiile de spectacole și concerte au susţinut în țară 10 mii reprezentaţii, urmărite de 1,5 milioane spectatori, față de 26,4 mii reprezentații, urmărite de 8,1 milioane spectatori, în anul 2019, mai arată Institutl Național de Statistică.
Reţeaua bibliotecilor care au funcţionat în anul 2020 a fost formată dintr-un număr de 8829 biblioteci (unităţi administrative), mai puțin cu 393 unități față de anul 2019. Bibliotecile au pus la dispoziţia publicului, în anul 2020, circa 158 milioane volume, cu 2,5 milioane mai puține față de 2019.



În mediul urban, au funcţionat 3374 biblioteci, cu 80 mai puține față de 2019, cu un fond de carte de 123 milioane volume (trei sferturi din fondul naţional de carte disponibil în biblioteci), iar în mediul rural, deşi numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel din mediul urban (5455 biblioteci), fondul de carte a fost mult mai mic, de 36 milioane volume.

Numărul utilizatorilor activi a fost de 2,5 milioane persoane în anul 2020, cu 598 mii utilizatori activi mai puțini față de anul 2019.

Distribuţia numărului utilizatorilor activi arată o preponderență a utilizării bibliotecilor școlare (57,4%) și a celor publice (30,4%).

Numărul volumelor eliberate diferiților utilizatori a fost, în anul 2020, de 20,6 milioane volume, cu 12,7 milioane volume mai puține față de anul 2019, unui utilizator activ revenindu-i, în medie, 8 volume/an. Accesibilă publicului larg din toate zonele ţării, reţeaua de biblioteci publice, formată din 2034 biblioteci județene, municipale, orăşeneşti şi comunale, a pus la dispoziția publicului circa 44 milioane volume de cărți și periodice tipărite reunind, în colecțiile proprii, 27,7 milioane titluri de cărţi tipărite şi 37 mii titluri de cărți electronice.

Raportat la numărul de locuitori se evidențiază că, în anul 2020, la o bibliotecă publică au revenit, în medie, 9,5 mii locuitori.

Unui locuitor i-au revenit, în medie, 2,3 volume pe an din colecțiile bibliotecilor publice, de serviciile acestor biblioteci beneficiind 761 mii utilizatori activi pe an.

În condițiile pandemiei de COVID-19, când populația a frecventat mai puțin bibliotecile publice (județene, municipale, orășenești și comunale), un utilizator activ a împrumutat, în anul 2020, în medie 11,3 volume, față de anul precedent când media a fost de 13,7 volume.

Personalul bibliotecilor (inclusiv cel din bibliotecile şcolare) a fost format, la sfârşitul anului 2020, din 9894 persoane, 91,0% din acesta fiind personal de specialitate.

Bunuri expuse în muzee

Reţeaua muzeelor şi colecţiilor publice a cuprins, în anul 2020, un număr de 438 unităţi de bază, cu 23 unități mai puține decât în 2019.

Numărul bunurilor culturale şi naturale, la sfârşitul anului 2020, a fost de 33,5 milioane, în scădere cu 269 mii bunuri culturale față de anul 2019, aceasta datorându-se, în principal, închiderii temporare sau suspendării până la finalul anului a activității unor unități muzeale.

Din totalul bunurilor expuse de muzee în anul 2020, peste 32,4 milioane au fost bunuri culturale şi piese de muzeu, 1,1 milioane au reprezentat plante, animale și faună acvatică din grădinile botanice, zoologice și acvarii, iar 28 mii au reprezentat bunuri naturale (plante și animale) din rezervații naturale.

În contextul pandemiei de COVID-19, numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice, grădini botanice, zoologice, acvarii și rezervații naturale, înregistrat în anul 2020, a fost de 7,9 milioane persoane, reprezentând mai puțin de jumătate din numărul vizitatorilor din anul 2019.

Evoluția pandemiei de COVID-19 a determinat organizatorii să amâne „Noaptea Muzeelor” pentru luna noiembrie (programată anual în luna mai), cu un program mixt organizat online Inclusiv colecțiile publice de plante, animale și faună acvatică ale grădinilor botanice, zoologice, acvariilor și rezervațiilor naturale.

Numărul personalului care a deservit rețeaua unităților muzeale în anul 2020 a fost de 7390 persoane, jumătate din acesta fiind personal de specialitate.

Reţeaua instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a cuprins, în anul 2020, un număr 167 unităţi de bază, cu 8 unități mai puține decât în anul 2019.

În contextul evoluției pandemiei de COVID-19, în anul 2020, instituțiile şi companiile de spectacole și concerte au susţinut în țară 10 mii reprezentaţii, urmărite de 1,5 milioane spectatori, față de 26,4 mii reprezentații, urmărite de 8,1 milioane spectatori în anul 2019.

Cei mai mulţi spectatori s-au înregistrat la teatre

În funcţie de tipul instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte, în anul 2020, cei mai mulţi spectatori s-au înregistrat la teatre (54,8%) și la spectacolele susținute de ansambluri artistice, orchestre populare, trupe de dans și de divertisment (16,7%).

Personalul existent la sfârșitul anului 2020 în cadrul instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a fost de 12607 persoane, dintre acestea 59,4% aveau funcții artistice de specialitate.

În anul 2020 au funcţionat 531 unităţi cu activitate editorială a ziarelor și revistelor, cu 18 mai puține față de anul 2019.
Dintre acestea, 248 edituri au publicat ziare (cotidiene şi/sau necotidiene), 244 edituri au publicat reviste şi un număr de 39 unităţi editoriale au publicat atât ziare, cât şi reviste.

Cele 287 edituri care au editat ziare au publicat, în anul 2020, un număr de 248 titluri de ziare cotidiene și necotidiene tipărite, cu 15 titluri mai puține față de anul 2019 și au publicat online un număr de 277 titluri de ziare cotidiene și necotidiene, față de 262 în anul 2019.

Numărul titlurilor publicaţiilor periodice (reviste) editate în anul 2020, a fost de 1738 titluri tipărite și 447 titluri online, mai puține cu 128 titluri tipărite și cu 8 titluri online față de anul 2019.

Personalul editurilor de ziare și reviste a fost, la sfârșitul anului 2020, de 3715 persoane, 71,5% fiind personal de specialitate.

Filmele din cinematografe

Producția națională de filme pentru marele ecran, în anul 2020, a cuprins 41 de filme (30 filme artistice, 8 filme documentare şi ştiinţifice şi 3 filme de animaţie), cu 13 filme mai puține decât în 2019.

Rețeaua cinematografică, existentă la sfârșitul anului 2020 în evidenţele Centrului Naţional al Cinematografiei, a cuprins 95 de unităţi cinematografice cu bandă normală (94 cinematografe și o caravană), cu trei cinematografe mai puține decât în anul 2019. Rețeaua cinematografică a dispus, în anul 2020, de 449 săli de cinema cu un total de 78,1 mii locuri, față de 432 săli de cinema cu 76,3 mii locuri în anul 2019. În condițiile pandemiei din anul 2020, proiecția cinematografică a cuprins 210,5 mii spectacole (o treime față de anul 2019), vizionate de 3,3 milioane spectatori (față de 13,1 milioane spectatori în anul 2019).

În anul 2020, au fost distribuite în cinematografe 267 filme, din care 54 filme naţionale (sau coproducții) şi 213 filme străine.

Programul de emisie al staţiilor de radio publice a fost de 167,5 mii ore-program (149,8 mii ore-program au reprezentat emisiuni interne şi 17,7 mii ore-program emisiuni externe), cu 0,5 mii ore-program mai multe față de anul 2019.

Staţiile de televiziune publice6 au difuzat, în anul 2020, un număr de 43,9 mii ore-program emisie, cu 7,3 mii ore-program emisie mai puține decât în 2019. Din totalul orelor-program emise în anul 2020, 20,1% l-au reprezentat programele de evenimente și informații, 12,8% programele de știri, 12,6% programele de artă și cultură, 12,1% programele de educație.

Posturile de radio și televiziune particulare au difuzat, în anul 2020, prin sistem terestru și digital terestru, prin rețele de comunicații electronice (prin cablu) și prin satelit.

În anul 2020 au funcţionat 572 de posturi particulare de radio care au difuzat terestru un număr de 205,7 mii zile de emisie.

Trei posturi particulare de televiziune au difuzat, în anul 2020, programe în sistem digital terestru cu un număr total de 1039 zile de emisie.

În anul 2020, niciun post de radio particular nu a difuzat prin rețele de comunicații electronice, dar un număr de 245 posturi de televiziune particulare au difuzat prin acest tip de reţele de comunicaţii electronice un număr de 81,3 mii zile emisie/an.

În anul 2020, au funcţionat 19 posturi particulare de radio care au difuzat programe prin satelit cu un număr de 6,6 mii zile de emisie şi 81 de posturi de televiziune particulare cu un număr de 28,0 mii zile de emisie.

https://www.descopera.ro/cultura/19759489-cultura-in-anul-pandemiei-mai-putin-din-toate-vizitatori-in-muzee-spectacole-si-filme

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro