The Best bookmaker bet365 Bonus

Tentaţia maxima


(Iuliana Paşca – „Reflectările unei molecule / Riflessioni di una molecola / Reflections of a molecule”, Ed. eCreator, 2020)


             În afara universului omologat, avem predestinare şi îndeosebi acolo ne aflăm. Suntem liberi la universurile proprii. Devine posibilă şi teribilă alcătuirea dintre eul şi eul care sughit unul după acelaşi. Cea mai tare este tentaţia moleculei indigo, în care dospim fiinţa pentru a deveni cât mai fiinţă, şi mai fiinţă.
             În dorinţa de a se uni cu ea-metafora, Iuliana Paşca se rostogoleşte şi face tumbe într-o arenă a necunoscutului, optând pentru infinetizimal şi dezvoltând energii nebănuite pentru o contracţie suficientă, energizantă, putând fi considerată chiar dezamorfică. „Reflectările unei molecule / Riflessioni di una molecola / Reflections of a molecule” sunt despre substanţă, mai puţin despre forme. În fond, pe cine ar mai interesa formele azi, când e plin de forme, se nasc forme la tot pasul, de când cu impimantele 3D... Substanţa, asta a devenit problema, unde e substanţa...


             Dilema despre tot sau nimic este spulberată franc, într-o clipită, desigur cu dezlegarea divinităţii... „La început eram un întreg nimic,/ androgin universal.// Apoi ne-ai împărţit/ în stânga şi-n dreapta,/ între lumină şi întuneric/ şi ai considerat toate acestea bune;// până când// sufletul luciferic/ a rupt balanţa în jocul cu moartea...// De atunci ne rugăm ţie:/ dă-ne nouă înapoi/ nimicul întreg!” (Primordial).
              În acelaşi ton decis, pe muchia vorbirii cu înălţimile dar şi cu prăpăstiile existenţiale, lipsea luarea la rost a suflului sfânt... „De ce mi-ai dat vederea/ dacă vrei să-mi iei lumina?// mi-ai ucis străbunii în războaie,/ deşi mi-ai predicat dreptatea.// Raza albă nu mi-o poţi lua,/ aşa cum ai despărţit pământul de cer/ şi pe demoni de îngeri./ Ea se reflectă-n fiecare/ cuvânt/ scris cu sângele străbunilor/ căzuţi în războaiele tale.//  Lumina mea eşti Tu/ cu toţi Luciferii Tăi/ şi cu străbunii mei arhangheli;// pe Tine însuţi nu mi Te poţi lua” (Răzvrătire).
              Încrederea în sine e bună, fie că aduce după sine demoni sau îngeri, până la urmă nefiind altceva decât o pereche de paranteze oblice, sau altfel spus o carapace pentru pus sufletul să se învârtă ca titirezul în propriul său joc de-a toate cele.
             Întâlnim o ipostază specială a tinerei poete, în care destăinuirea devine apogeul zbaterii pe care iat-o fecundă... „Iartă-mă, mamă,/ nu m-a, trezit când m-ai chemat,/ am dormit până mi-au crescut/ solzi mohorâţi pe aripi./ În loc să zbor, mă târăsc/ prin noroaie.// Iartă-mă, mamă,/ sunt fiul risipitor, care,/ încă,/ nu se întoarce./ Găurile negre (din ochi)/ absorb întunericul/ şi luminează călătoriile.// Iartă-mă, mamă,/ sufletul de lupoaică a Romei/ nu-mi ajunge/ să-ţi răzbun destinul./ Nici Dumnezeu n-ar înţelege Raiul/ din pământul ce-l strângi/ în mâinile crăpate.” (Mamei,).
            Între înţelesuri şi subînţelesuri, Iuliana Paşca se strecoară în tine ca o lamă de ea-însuşi- înţeles, crudă şi predispusă la profunzimi. Un debut notabil, de ţinut minte şi de urmărit evoluţia tinerei poete.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro