Andrada și pădurea de vis

Detalii

Categorie: Cultura

Publicat: Marți, 06 Decembrie 2016 06:43

Scris de Puiu Răducan

Accesări: 960

Pe firmamentul „scriiturii” s-a ivit o stea!
 O stea care îmbogățește zestrea spirituală a literaturii românești. „Îmbelșugată” de aglomerația burgului, Silvana, prenume predestinat „pădurii latinești”, încearcă să se refugieze-n liniștea pădurii noastre, căreia-i strigă s-o adopte.
Silvana Andrada înmoaie timid dar cu folos penița omului de afaceri în călimara poeziei, și o face frumos, elegant, matur. Poeta își „însăilează” un „Autoportret”, iar lângă „Bisericuța veche”, face o „Declarație de dragoste” iubitului căruia nu se sfiește să-i șoptească: „Eu tind spre fericire”.
Străinului îndrăznește  să-i spună: „Iubește-mă, străine!”. Ne vorbește și despre „Iubirea ca otravă”, de parcă noi n-am știi că dulceața-n exces dăunează… Crede-n „Nemurirea frumuseții”.

Cât adevăr, Andrada! Da! Frumusețea este nemuritoare și … gingașă, chiar dacă uneori „raze de soare sălbatic” o mai chinuiesc. „Mă fascinează viața” ne mai „apostrofează”-n minunata-i  carte a debutului poetic, „Adoptă-mă, pădure!”
Mereu se vede-n „Palatul meu”, unde „Noi doi și iubirea”, în „Patima războiului trăirii” să scrie „Poema cititorului meu”, dar găsim în scrierea silvaniană și „Pravila jertfirii”.
Da, în sufletul poetei există pravila jertfirii! Da! Te jertfești, dar pe-a cui pravilă?
Adică te jertfești în baza unei pravile, a unei legi? De ce jertfă?
Aaaaaa, poeta se vede-n liniștea liturgică a pădurii unde „Stau căpițele de vorbă” cu „Suflete învelite-n aur” și în „Tăcere” enigmatică nu reușește să-i spună persoanei iubite decât….„Te iubesc”. Cu divinitatea stă rareori de vorbă Andrada căreia-i mai…. șoptește… „Adună-mă în
poezie!”
Poezia Silvanei curge fluent. N-ai zice că este la prima carte. Scriitura poetei creează imagini și transmite  acel ceva cititorului, care, odată ce începe să-i parcurgă  lucrarea, uită de sine. În multe din poemele Andradei Silvana ai senzația că privești un peisaj minunat, nu că citești o carte.
Mereu consideră că „Speranța are formă de destin”, iar timpul …. „Zborul meu” pe „Deasupra norilor” este un drum, de fapt „Enigma unui înțelept”.
Fiind, și nu de-acum în perioada scenariilor, îmi permit și eu unul:
Participant fiind la lansarea cărții, mi-am imaginat că o personalitate a culturii și literaturii românești, fiind prin zona Muzeului Enescu a intrat în sala unde avea loc lansarea cărții Andradei. Marea personalitate mai avea 3-4 ore până  sosea  trenul care îl ducea la desinație, dar cunoscându-i pe cei din sală (nu și pe Andrada), care aplaudau și făceau critică acestei cărți, ar fi mers timid la scriitoare și ar fi felicitat-o.
Dacă binecunoscutul moroșan de București, un om complex: scriitor, editor, realizator de emisiuni radio-tv, „facător” de reviste, om  bun la toate, prietenul Ioan Romeo Roșiianu s-ancumetat să prefațeze această carte, dacă muzicologul Horia Moculescu i-a pus o poezie pe melodie, dacă la lansarea cărții au participat și aplaudat mari nume ale literaturii românești, eu, autorul acestei cronici, în afara semnăturii de final, nu pot decât să-i transmit un „avertisment” poetei:
Andrada,  deja ai obligații!