The Best bookmaker bet365 Bonus

Ionel Bogdan invită partidele din CJ să semneze un Pact de bună guvernare a județului Maramureș


Președintele ales  al Consiliului Județean Maramureș, liberalul Ionel Bogdan, a invitat astăzi partidele care care au reprezentanți în CJ, în baza alegerilor din 27 septembrie 2020, să semneze un Pact de bună guvernare a județului Maramureș, prin care semnatarii se angajează la transparență instituțională și eficiență administrativă.
,,După alegerile din 27 septembrie, Maramureșul are șansa unui nou început, care înseamnă investiții, dezvoltare și o viață mai bună pentru toți maramureșenii aici, acasă. E important ca administrația județeană și administrațiile locale să guverneze la nivel local în baza unor principii, nu a unor negocieri pe funcții și privilegii.”, a subliniat președintele PNL Maramureș, în cadrul unei conferințe de presă.
Președintele ales al  Consiliului Județean Maramureș a precizat că este important ca partidele, prin reprezentanții lor, să se unească în jurul unor proiecte de dezvoltare a județului.



,,Prin votul lor, maramureșenii au decis că Planul lui  Bogdan este cel mai bun plan de dezvoltare a județului și de aceea e important să implementăm proiectele din acest plan. Desigur, orice alte proiecte în beneficiul oamenilor, propuse de celelalte partide din Consiliul Județean, vor fi luate în considerare, pentru că tot ceea ce ne dorim este ca județul nostru să se dezvolte și să nu mai fim pe ultimele locuri în Regiunea Nord Vest la atragerea de bani europeni sau la venitul salarial pe cap de locuitor.”, a declarat Ionel Bogdan.

Liderul liberal a invitat să semneze acest Pact de bună guvernare a Maramureșului toți primarii din județ, partidele reprezentate în Consiliul Județean, precum și partidele aflate în Consiliile locale Baia Mare și Sighetu Marmației, cele două municipii fiind esențiale pentru dezvoltarea județului.

,,Am convingerea că acest Pact va fi semnat de cât mai multe partide reprezentate în viitorul Consiliu Județean, deoarece toți ne-am angajat în fața maramureșenilor, în campania electorală, că vom susține proiecte care să aducă investiții și un trai mai bun pentru oameni, astfel încât aceștia să nu mai plece în altă țară sau în alt județ. Administrația locală performantă se face cu bani europeni, cu proiecte, cu investiții și am încredere că niciun partid nu dorește să îi dezamăgească pe oamenii care au votat.”, a mai subliniat președintele ales al CJ Maramureș.


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2020  -  powered by DSdata