The Best bookmaker bet365 Bonus

Modalități de conservare a esteticii satului maramureșean, dezbătute în cadrul Bienalei de Arhitectură Transilvania


    Marți, 19 noiembrie, sala de ședințe ”Bogdan Vodă” din cadrul Palatului Administrativ a găzduit evenimentul „Arhitectura în Satele Maramureșene”, inițiativă organizată sub egida Bienalei de Arhitectură Transilvania – BATRA 2019. Executivul Consiliului Județean Maramureș a fost reprezentat de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, la eveniment mai fiind prezenți arhitecți și specialiști în domeniu, dar și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale din județ.
    În cadrul evenimentului, arhitectul Laura Zaharia a prezentat harta meșterilor în construcții și ghidurile de arhitectură pentru mediul rural, după care a urmat o dezbatere privind traiectoria arhitecturii tradiționale și modalitățile de promovare a instrumentelor prezentate. Deși prezența în sală a reprezentanților autorităților locale din județ a fost redusă, vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș a subliniat că implicarea conducerilor locale în conservarea arhitecturii tradiționale este absolut crucială.


    „Autoritatea locală ar trebui să fie prima interesată să încurajeze oamenii să conserve stilul tradițional. Consiliul Județean Maramureș sprijină autoritățile locale și are în implementare, dar și pe agenda viitoare, proiecte prin care se vizează revitalizarea satului maramureșean și perpetuarea valorii materiale și imateriale a acestuia”, a arătat Ioan Doru Dăncuș, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș.
    Toți cei prezenți la eveniment au fost de acord că la nivelul comunităților locale trebuie sedimentată ideea de identitate și apartenență la un spațiu a cărui estetică nu le aparține doar unor oameni, ci întregii comunități. Totodată, s-au dezbătut idei de proiecte prin care se pot încuraja și aduce împreună toate părțile interesate de astfel de demersuri de protejare și promovare a arhitecturii tradiționale.
    Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2019 se desfășoară în perioada 7 - 24 noiembrie și constă într-un șir de evenimente organizate în localitățile Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Baia Mare, Oradea și Satu Mare, care își propun să aducă arhitectura în atenția opiniei publice, dar și să promoveze excelența în acest domeniu.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro