The Best bookmaker bet365 Bonus

Proiectele importante ale municipiului Sighetu Marmației vor fi finanțate de MDLPA și CNI


Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că marți, 9 februarie 2021 a avut o întâlnire la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) cu ministrul Cseke Attila, dar și la Compania Națională de Investiții, unde au avut loc discuții cu directorul general Manuela Pătrășcoiu. Împreună cu senatorul PSD Sorin Vlașin și primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan au fost dezbătute proiectele importante ale Sighetului, depuse la finanțare pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) dar și pe Programul Operațional Regional (POR).

Ministrului Cseke Attila a dovedit deschidere și colaborare, dând asigurări că Maramureșul nu va fi văduvit de fonduri și că proiectele vor găsi finanțare pentru a putea fi implementate.

Când se suspendă cursurile în clase. Criteriile stabilite în comun de Ministerului Sănătății / Educației


Cursurile se suspendă la apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar. Este una dintre situațiile în care se suspendă cursurile, potrivit ordinului comun al Ministerului Sănătății / Educației.

Suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se dispune în următoarele situații:

a) La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar.

Recensământul populaţiei României şi locuinţelor a fost amânat


Recensământul populaţiei şi locuinţelor se va desfăşura în perioada 1 februarie – 17 iulie 2022, a anunțat miercuri Institutul Național de Statistică.
Potrivit unui comunicat al INS, în 2021, atât în România, cât și în celelalte statele membre UE era programată desfăşurarea Recensământului Populației și al Locuințelor. Comisia centrală pentru organizarea recensământului din 2021 a decalat termenele de desfășurare.
„Din cauza situaţiei create de pandemia SARS-CoV-2, Comisia centrală pentru Recensământul populaţiei şi locuinţelor din România (CCRPL2021) a decis decalarea termenelor Recensământului populației și locuințelor (RPL2021), precum şi a Recensământului de probă. Termenele referitoare la prelucrarea datelor şi la diseminarea şi publicarea rezultatelor rămân nemodificate”, se arată în comunicat.

Ionel Bogdan a oprit proiectul ”Testăm pentru sănătatea maramureșenilor”


Noul președinte al Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan a decis, la începutul anului în curs, să oprească un proiect extrem de important al Maramureșului, platforma ”testaminmaramures.ro”, prin care 50.000 de maramureșeni aveau posibilitatea să se testeze, gratuit și voluntar, pentru depistarea infecției COVID-19. Demarat în 15 iulie 2020, de către fostul executiv al Consiliului Județean și susținut prin votul tuturor consilierilor județeni din mandatul trecut, proiectul ”Testăm pentru sănătatea maramureșenilor” a fost considerat un real succes, fiind dat ca și exemplu de bune-practici la nivel național.
Președintele PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea a arătat că, încă de la debutul pandemiei de COVID-19, în luna martie a anului 2020, în calitate de președinte al Consiliului Județean Maramureș a luat măsuri importante pentru siguranța populației, arătând că ”sănătatea populației nu are preț”. Mai mult, prin intermediul acestei platforme, medici, asistenți, cadre didactice, sportivi dar și cetățenii simpli ai Maramureșului au putut să fie testați gratuit, prin sistemul pooling, fără a cheltui sume importante de bani.

Detașat în funcția de director adjunct la CSN „Lascăr Pană” cu salariu de 8.471 lei de la CJ Maramureș!


Pentru cei care au fost „îngrijorați” că postul de director adjunct de la Complexul Sportiv Național „Lascăr Pană” nu se va ocupa, vestea numirii lui Ștefan Gavriluți, perdant de succes la Primăria Leodina din partea PNL, a căzut ca o…„mănușă”!

Înainte de a părăsi fotoliul de ministru al Tineretului și Sportului, IONUȚ MARIAN STROE a semnat (a se citi: „a făcut cadou”) numirea lui Ștefan Gavriluți în funcția de director adjunct la Complexului Sportiv Național „Lascăr Pană”, la solicitarea …CJ Maramureș! Cum  „orânduirea” la Conslilul Județean Maramureș s-a schimbat, nu a trebuit să treacă prea mult timp de la alegerile locale pentru ca acest lucru să se întâmple. Se pare că s-a făcut pe repede înainte, înainte de formarea noului Guvern, anticipând pierderea portofoliului de la Ministerul Tineretului și Sportului de PNL în favoarea UDMR. Deși, sub „priceputa” conducere a lui Stroe la Ministerul Tineretului și Sportului, Complexul Sportiv Național „Lascăr Pană” a primit 0 (ZERO) LEI, alocații pentru investiții în anul 2020, iată că posturile bugetare sunt la mare căutare de…politicienii noștri!

Gabriel Zetea: ”PSD are cea mai potrivită variantă de premier pentru România”


Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidatul social-democraților maramureșeni pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare care au avut loc duminică, 6 decembrie, susțină că, în urmă opțiunii exprimate de cetățenii României, PSD a câștigat alegerile și trebuie să guverneze țara.
”Românii au ales siguranța unui trai mai bun în locul haosului generat de PNL. Citește Constituția țării, domnule Iohannis! Măcar de ziua ei arată respect Constituției pe care o calci în picoare, cu nonșalanță, permanent.  PSD are cea mai potrivită variantă de premier pentru România. Alexandru Rafila este propunerea de prim-ministru a PSD pentru viitorul Guvern și, alături de specialiștii social-democrați, este pregătit să scoată țara din criza generată de peneliști. PSD are un program de guvernare clar și coerent și are capacitatea să guverneze chiar în cazul unui guvern minoritar”, susține liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte național PSD pe domeniul infrastructură.

Secretarul de stat al Ministerului Fondurilor Europene susține proiectele Maramureșul


Sâmbătă, 30 noiembrie 2020, a avut loc o întâlnire de lucru între conducerea Consiliului Județean Maramureș, președinte Ionel Bogdan, vicepreședinte Doru Lazăr, și secretarul de stat Carmen Moraru, Ministerul Fondurilor Europene. La discuții a fost prezentă și Claudia Breban, director executiv al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte.
Discuțiile s-au axat pe atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea județului. Liniile de finanțare care prezintă interes pentru Maramureș sunt pe domeniile de infrastructură rutieră și aeriană, introducerea gazului, apă-canalizare, turism, deșeuri menajere, dar și învățământ și sănătate.

Una dintre preocupările președintelui Ionel Bogdan este cea legată de sincopele apărute în derularea proiectului Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID).

31 de produse, primele licențiate cu marca „Bun de Maramureș”


31 de produse reprezentative pentru județul Maramureș au obținut până în prezent licența de utilizare a mărcii ”Bun de Maramureș”, prin derularea Planului de acțiune pentru dezvoltarea lanțurilor alimentare din județul Maramureș, elaborat de Consiliul Județean Maramureș în cadrul Proiectului FoodChains 4 Europe – FC4EU (Lanțuri alimentare pentru Europa).
La finalul lunii octombrie 2020, asociația a încheiat analiza primelor cereri de licențiere cu marca “Bun de Maramureș” primite din partea unor producători locali din industria alimentară. Licențele de utilizare a mărcii au fost acordate pentru următoarele produse:

Conserve de legume / Murături: castraveți cu miere, murături asortate, zacuscă cu vinete
Dulceață: silvoiță, dulceața de ardei iute

Sincope constatate la lucrările executate pe drumurile județene de pe Valea Izei


Oamenii din localitatea Strâmtura au solicitat prezența președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, în localitatea lor. Aceștia susțin că, în zilele cu ploi torențiale, podul de pe Valea Boia nu face față debitului de apă și le inunda gospodăriile. Având în vedere că în zonă se execută lucrări de reabilitare a Drumului Județean 186, oamenii au cerut ca Podul Boii să fie consolidat.
Ionel Bogdan împreună cu primarul comunei Strâmtura, Ioan Pasere, au făcut o vizită în teren. ”Este vorba despre deficiențe legate de infrastructură. Am cerut executantului lucrării, Autotehnorom SRL, să găsească soluții rapide pentru acest pod, să fie dimensionat corect și să realizeze lucrări de calitate”, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș.

Drumul Județean 188 Bogdan Vodă – Vișeu de Jos va avea două benzi de circulație


Prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, Drumul Județean 188 Bogdan Vodă – Vișeu de Jos va avea două benzi de circulație. Totodată, în zona cunoscută de localnici Donova din Bocicoiel, a solicitat să fie executate lucrări la zidul de sprijin, dar și de lărgire cu 5 metri a drumului.

”Am văzut la fața locului lucrările la zidul de sprijin care va rezolva o problemă veche de pe acest drum, cauzată de surpările de teren. Ritmul este bun și am convingerea că în curând vom circula mai bine pe acest tronson de drum județean. De asemenea, și lucrările de consolidare și lărgire cu 3 metri a podului de la Bocicoiel sunt pe ultima sută de metri. Sunt lucrări bune, de calitate, care vor fi finalizate în maximum două săptămâni”, a spus Ionel Bogdan.

Infrastructura din Maramureș are nevoie de lucrări eficiente și de calitate. Președintele Consiliului Județean Maramureș promite că va face verificări în permanență astfel încât termenele asumate de executanți să fie respectate pe toate drumurile județe.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro