The Best bookmaker bet365 Bonus

 

Ziua Copilului celebrată de TSD Baia Mare prin acțiunea ”Oferă un zâmbet unui copil fără familie”


Tineretul social-democrat din Baia Mare, prin președintele Ciprian Podar, continuă șirul acțiunilor sociale cu care ne-au obișnuit în ultima perioadă. Astfel, după ce în primăvară au plantat puieți alături de seniorii de la PSD și de Organizația Femeilor Social-Democrate din Maramureș, iar de 8 Martie, Ziua Femeii, au oferit flori doamnelor și domnișoarelor internate pe Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, în săptămâna sărbătorilor pascale au donat sânge, iar bonurile primite, alături de alte alimente, le-au oferit unei familii defavorizate din municipiu, care are în grijă trei copii minori.
Acțiunile lor de suflet au continuat joi, în 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, cu tinerii de la un centru de plasament din Baia Mare.

Prof. Dr. Adriana Meșter a fost aleasă coordonator al Ligii Profesorilor din PSD


Vineri, 26 mai 2017, la ora 17.00, profesorii social-democrați din Maramureș s-au întâlnit la sediul județean al PSD, situat în Baia Mare, pentru a-și alege coordonatorul pentru următorul mandat. Potrivit informațiilor oferite de președintele OFSD Maramureș, Ana Moldovan, o astfel de Ligă a Profesorilor din PSD a mai fost între anii 2001 – 2005 iar acum a fost reactivată, pentru a oferi profesorilor social-democrați șansa de a fi o voce recunoscută și apreciată la nivel central. ”Am organizat, la sediul PSD Maramureș, alegeri în cadrul Ligii Profesorilor din PSD, iar coordonator a fost desemnată profesor doctor Adriana Meșter. Totodată am făcut alegeri și pentru coordonatorul Ligii Tinerilor Profesori din PSD, aici fiind ales profesorul Mircea Mureșan.

PNL Maramureș sancționează derapajele politice


Biroul Permanent Județean al PNL Maramureș a luat act de decizia lui Ioan Corodan de a candida ca independent la alegerile locale pentru Primăria Baia Sprie, gest prin care se situează în afara Partidului Național Liberal.
PNL Maramureș respectă decizia lui Ioan Corodan de a fi independent politic, poziție incompatibilă însă cu cea de membru PNL:
În cazul Ulmeni,  BPJ al PNL Maramureș a decis constituirea unei Comisii, care să analizeze circumstanțele în care partidul a rămas fără candidat în cursa pentru Primăria orașului. În perioada  desfășurării actitvității Comisiei, Ionel Covaciu este suspendat din toate funcțiile deținute în partid, urmând ca, în funcție de concluziile anchetei, să fie luate măsurile care se impun.

Axa antiromânească Dodon-Orban


Președintele pro-rus de la Chișinău, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban. Omul Rusiei de la Chișinău a menționat că unul dintre cele mai importante obiective ale lui, în mandatul de președinte, este pastrarea si consolidarea statalității Republicii Moldova și că mizează pe suportul Ungariei în acest sens, transmite Romanian Global News.
Dodon a salutat poziția lui Orban în ceea privește limitarea migrației în Ungaria.

„Am încurajat companiile maghiare să participe activ în activitatea Zonelor Economice Libere şi Parcurilor Industriale din Republica Moldova, care oferă condiţii atractive pentru investitori străini.

Autoritățile maramureșene și băimărene s-au întâlnit cu ambasadorul Republicii Polone


Ambasadorul Republicii Polone în România, Excelența Sa Marcin Wilczek, a efectuat o vizită oficială în Baia Mare joi, 25 mai, fiind primit, la Palatul Administrativ, de prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea și primarul municipiului, Cătălin Cherecheș.
Excelența Sa Marcin Wilczek a declarat că a mai fost în Maramureș cu alte ocazii, în vizite private, și că a citit foarte mult despre județul nostru. Ambasadorul s-a referit la investitorii polonezi din Maramureș, care au aici condiții bune de dezvoltare, dar care întâmpină probleme în ceea ce privește găsirea forței de muncă necesare.

Ambasadorul Republicii Polone s-a întâlnit cu oficialii din Maramureș și Baia Mare, în biroul președintelui Consiliului Județean


Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, prefectul județului Maramureș, Sebastian Lupuț și primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș au avut o întrevedere joi, 25 mai 2017, cu Excelența Sa Marcin Wilczek, ambasadorul Republicii Polone în Romania, în cabinetul președintelui Consiliului Județean. E.S. Marcin Wilczek a venit însoțit de Dorota Jeżyk, funcționar al Ambasadei Poloniei, iar discuțiile s-au întins pe parcursul unei ore, fiind abordate teme de interes local și general.
Ambasadorul Republicii Polone a arătat că nu se află pentru prima data în județul nostru, anul trecut petrecând aici un concediu incognito, alături de familie. ”Înainte de a alege județul dumneavoastră, am citit foarte multe despre Maramureș, iar acum sunt convins că este o parte foarte frumoasă a României.

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!


În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Sărbători Pascale, credincioşii ortodicşi sărbătoresc Înălţarea Domnului Iisus Hristos (Ispasul) şi Ziua Eroilor.
Pentru locuitorii din satul Dărmăneşti, jud. Suceava această zi, e o zi de mare sărbătoare. Este hramul celei mai vechi biserici din comună, construită din lemn, la sfârşitul sec. al XVIII–lea. Biserica Înălţarea Domnului este inclusă pe lista monumentelor istorice din jud. Suceava.
Anul acesta, în această zi mare, pe 25 mai 2017, a fost alături de dărmăneşteni, preşedintele și deputatul UCRR Iulius Firczak, care a participat cu bucurie şi entuziasm la toate activităţile desfăşurate cu prilejul acestei sărbători. Astfel că, ziua a început, după cum cere datina, cu participarea la slujba religioasă, slujbă oficiată de preotul paroh Dogaru Vasile şi alţi cinci preoţi din satele vecine, aferente comunei Dărmăneşti.

PNL Maramureș condamnă manevrele electorale de culise în campania pentru Primăriile Baia Sprie și Ulmeni


PNL Maramureș a anunțat imediat după stabilirea datei alegerilor locale parțiale că vă face o campanie corectă, bazată pe proiecte și nu pe atacuri la persoane sau pe strategii politice oneroase. Acesta este modul în care noua echipă de conducere a PNL Maramureș înțelege să facă politică, pentru oameni și nu pentru grupuri de interese.
Din păcate, unele partide și unii politicieni  nu au înțeles nimic din mesajele transmise de români în ultima vreme. Specularea ambițiilor personale și manevrele de culise rămân pentru mulți principalele arme electorale, în speranța că vor afecta voturile PNL în această campanie.

Președintele PSD, Liviu Dragnea s-a întâlnit cu primarii social-democrați din Maramureș


Aflat în Maramureș încă din seara zilei de vineri, 19 mai, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a participat la Gala Ambasadorilor, eveniment organizat în cadrul celei de-a treia ediții a Zilelor Maramureșului, unde i s-a conferit titlul de Ambasador al Turismului Maramureșean. Sâmbătă, 20 mai, Liviu Dragnea, președinte central al PSD s-a întâlnit la sediul filialei județene a partidului cu primarii social-democrați din Maramureș. Alături de șeful PSD s-a aflat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean, deputatul Gheorghe Șimon, vicepreședinte al PSD la nivel central și secretarul executiv al filialei județene, Dragoș Titea, secretar de stat în Ministerul Turismului.  Au fost prezenți la întâlnire și senatorul Liviu Marian Pop, deputații Călin Matei și Sorin Bota, dar și consilierii județeni PSD.

Liviu Dragnea: ”Titlul de Ambasador al Turismului Maramureșean mă onorează!”


Vineri, 19 mai 2017, cu începere de la ora 19.00, la Castel Transilvania a avut loc Gala Ambasadorilor, eveniment organizat de Consiliul Județean Maramureș și Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania” în cadrul ”Zilelor Maramureșului”, unde s-au înmânat titlurile de „Ambasadori ai Turismului Maramureşean” unor personalități din diverse domenii de activitate. Programul artistic a fost oferit de artişti maramureşeni consacraţi precum Paula Seling, Adi Sână, Dumitru Fărcaș, Ducu Bertzi, Grigore Leșe. Totodată, a avut loc și prezentarea costumelor tradiționale din garderoba Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, intitulată Colecția „Lada de Zestre”. Participanții au servit specialități din gastronomia românească dar și din cea internațională, preparate de chef Niculai Tand.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro