The Best bookmaker bet365 Bonus

 

Sentință definitivă în procesul informațiilor publice privind acuzațiile de căpușare a Radioului Public!


Curtea de Apel București
a respins Recursul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune - SRR împotriva Sentinței Tribunalului București prin care se solicita administrației SRR mai multe informații publice. Sentința este definitivă și irevocabilă (vezi aici). 

Prin această hotărâre, Curtea de Apel confirmă  Sentinţa Civilă nr. 3021 pronunţată în data de 22 aprilie 2014 de către Tribunalul Municipiului București prin care obligă Societatea Română de Radiodifuziune să pună la dispoziţia Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, mai multe contracte suspectate de acte de corupție încheiate prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere în SRR și care dețin, în același timp,  diverse societăți comerciale.

Polițiștii români și străini au depistat, în perioada 24-30 aprilie, peste 200 de persoane semnalate în SIS


Polițiștii români și partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 209 persoane, 72 de autovehicule și 19 de documente ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS), informează un comunicat al IGPR, remis duminică AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în perioada 24 — 30 aprilie, în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională — Inspectoratul General al Poliției Române, au fost localizate pe teritoriul României 115 persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS.

Eliberați presa din ghearele Puterii!


În fiecare an pe 3 mai -  Ziua libertății presei, vine momentul bilanțului, cu bunele și cu relele care au marcat, în ultimul an, greu încercata breaslă a ziariştilor. Din păcate, constatăm și astăzi că presa din România se află  printre „repetenții” planetei la capitolul libertate de exprimare, fiind catalogată drept presă parțial liberă, anul acesta ocupând un rușinos loc 84 în clasamentul mondial, iar în Europa poziția 36 din 42, conform ultimului Raport Freedom House.
Nici viitorul nu este prea optimist pentru industria de media din țara noastră întrucât actuala legislație a muncii nu mai oferă  protecție reală angajaților din presă, societățile private sunt sufocate de o impozitare excesivă și depind, în mare parte, de interesele baronilor locali, iar instituțiile publice de media se află în continuare sub control politic.

Povestea neştiută a pâinii, singurul aliment din rugăciunile creştine. Mituri ciudate despre darul de la Dumnezeu care nu se aruncă niciodată


Singurul aliment prezent în rugăciunea zilnică a creştinului, pâinea este prezentă în hrana oamenilor de mii de ani. Pe teritoriul României, pâinea a avut la bază mai întâi meiul şi abia apoi grâul şi porumbul.
”Pâinea noastră cea de toate zilele” face parte din hrana zilnică de mii de ani. Nutriţionistul Marius Călinici spune că, pe teritoriul locuit acum de români, principala cereală cultivată era meiul, o cereală nepanificabilă, din care se obţinea terciul. ”Se cultiva meiul pentru că este o cereală cu perioadă de vegetaţie scurtă, ce se putea semăna primăvara târziu şi se cocea vara devreme. Se potrivea condiţiilor istorice de atunci”, explică el.
Bucătarul Mircea Groza, ”specializat” în bucătăria daco-romană, spune că strămoşii noştri daci cultivau, alături de meiul din care făceau terci şi chiar lipii nedospite, uscate la soare, şi grâu.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis în Parlament un nou proiect de tip „Big Brother”. Cum ţi-ar putea intra SRI în calculatorul de acasă


Preşedintele Klaus Iohannis a trimis în Parlament un nou proiect de tip „Big Brother” după ce Curtea Constituţională a declarat legea securităţii cibernetice neconstituţională în ansamblul ei, au declarat pentru Gândul surse politice.

Draftul trimis de preşedintele Iohannis urmează să fie prezentat grupurilor parlamentare, şeful statului dorind ca în termen de maximum două săptămâni să existe consens în forul legislativ pe marginea acestui proiect. Proiectul vizează completarea legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi prevede ca datele de trafic, localizare şi identificare pot fi puse la dispoziţia instanţelor, organelor de anchetă sau celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale - SRI, SIE, SPP, MApN, MAI şi MJ, prin structuri specializate - doar cu autorizarea prealabilă a judecătorului.

Inspecţia Judiciară: Afirmaţii făcute de Traian Băsescu şi Elena Udrea au afectat prestigiul justiţiei


Afirmaţiile lui Traian Băsescu, referitoare la faptul că Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu "sunt artizani ai unui mod răvăşit de a face justiţie", şi ale Elenei Udrea, despre anchetele DNA care o vizează, au afectat prestigiul justiţiei, potrivit Inspecţiei Judiciare (IJ).
Oficiali din cadrul Inspecţiei Judiciare au declarat, luni, pentru Mediafax, că, în urma analizării afirmaţiilor făcute de fostul şef al statului şi de fostul ministru, s-a ajuns la concluzia că, în ultima perioadă, cei doi au făcut declaraţii ce au afectat independenţa magistraţilor şi prestigiul actului de justiţie.
Rapoartele întocmite în cazul lui Traian Băsescu şi al Elenei Udrea, însoţite de aceste concluzii, vor fi prezentate plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), instituţie care va decide, în această săptămână, dacă şi le va însuşi.

Deschiderea sezonului moto în Maramureş, "umbrită" de două accidente în care au fost implicaţi motociclişti


Două accidente rutiere în care au fost implicaţi motociclişti au avut loc chiar în ziua în care s-a deschis oficial sezonul moto în Maramureş. Unul dintre ele a avut loc în locul numit Dealul Dura, în ambele cazuri motocicliştii fiind răniţi uşor.
Al doilea accident a avut loc în Pasul Mesteacăn, pe drumul care leagă Baia Mare de Dej. Motociclistul a derapat din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum şi a lovit remorca unui microbuz. Ambii motociclişti au ajuns pe patul de spital pentru investigaţii medicale.
Ambele incidente au avut loc chiar în ziua în care s-a deschis oficial sezonul moto în Maramureş. Eveniment care a adunat zeci de iubitori ai cailor putere pe două roţi din Maramureş şi din judeţele învecinate. 

Cât de mult a fost Fiscul infiltrat de SRI şi de ce…


Faptul că în Direcţia Antifraudă din cadrul ANAF lucrează un număr de ofiţeri ai SRI, mai mult sau mai puţin acoperiţi, a devenit secretul lui Polichinele. Toată lumea îl ştie, dar toţi se întreabă dacă e normal. Ce? România este condusă de serviciile secrete? Nu cumva Udrea are dreptate?
Stârnit fiind de aceste întrebări, am început să întreb în stânga şi în dreapta, hotărât să îmi fac o idee despre posibili ofiţeri de informaţii, trimişi eventual să ia buticurile la rând şi să aresteze urzicile de la mamăi.
Unele lucruri aflate par mai credibile, despre altele am îndoieli.
Am aflat, de exemplu, că ar exista chiar o decizie secretă a CSAT, prin care s-ar fi dispus ca un număr de ofiţeri să fie detaşaţi pe faţă, deci nu acoperiţi, ci cu ordin de serviciu, să facă parte din structurile centrale şi locale ale DGAF (Direcţia Antifraudă), pentru a pune la punct proceduri de control care să împiedice cârdăşia organelor de control cu evazioniştii. Prezenţa acestor ofiţeri în structură este o certitudine. Toată lumea ştie de ei.

PETITIE: MAGISTRATII TREBUIE SA RASPUNDA PENTRU ERORILE JUDICIARE


Din cauza unor erori judiciare, de-a lungul anilor, multi oameni din Romania au ajuns in inchisoare fara sa comita nicio fapta de natura penala. Putini au fost cei care si-au strigat nevinovatia, dar nimeni nu i-a luat in seama. Asa ca au fost aruncati dupa gratii fara explicatii.
Altii si-au pierdut dupa ani de zbateri prin Tribunale speranta ca isi vor recupera mostenirile confiscate de catre comunisti din cauza unor judecatori corupti, slabi pregatiti sau doar nepasatori la a veghea respectarea Constitutiei.
In acest mod s-au distrus destine... S-au naruit familii... Au murit oameni cautandu-si prin Tribunale sau inchisori dreptatea, pe care, din pacate, au capatat-o doar dupa ce sistemul i-a mutilat, sau chiar i-a ucis, la propriu.

Cimitirul Vesel, «săpânţă» de scandal


 Cimitirul Vesel din Săpânţa, Maramureş, a devenit în ultima perioadă motiv de dispută între urmaşii primului glumeţ al satului şi preotul din localitate. Motivul? Banii obţinuţi de pe urma realizării crucilor care au devenit faimoase în toată lumea.
Obiectiv UNESCO şi vizitat anual de zeci de mii de turişti străini, Cimitirul Vesel din nordul ţării e acum în centrul atenţiei, dar nu pentru modul inedit în care oamenii au ales să celebreze moartea. Dumitru Pop Tincu, urmaşul lui Stan Ioan Pătraş, primul glumeţ al satului, se războieşte cu Grigore Luţai, preotul Săpânţei care slujeşte la Cimitirul Vesel de mai bine de 25 de ani. Continuator prin acte semnate la notariat al celui care a pus prima dată pe cruci, în versuri, viaţa defuncţilor îngropaţi aici, Tincu e renegat de slujitorul Bisericii.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro