The Best bookmaker bet365 Bonus

Două substații de ambulanță vor funcționa în Ariniș și Poienile de sub Munte


Comisia Interministerială pentru Suport Tehnic (CIMST) întrunită în ședință în 10 februarie 2020, a analizat adresa nr. 5525/21.11.2019 a Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș, prin care se solicită înființarea unei substații de ambulanță în localitatea Poienile de sub Munte, cu un echipaj de urgență de tip B2, care să activeze în flux continuu – deservit de un număr de 5 asistenți medicali și 5 ambulanțieri. Managerul general al Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș, jr. Ligia Micle a arătat faptul că localitatea Poienile de sub Munte este situată la 120 de kilometri de Baia Mare, la capătul drumului județean DJ 187, fiind o localitate amplasată la granița cu Ucraina.
”Această Substație va avea arondate un număr de opt localități, populația fiind de aproximativ 30.000 de locuitori, din care 11.000 de locuitori aparțin localității Poienile de sub Munte. Asistența medicală de urgență este asigurată în prezent de Substația Vișeu de Sus, care deservește un areal compus din șapte localități situate în zone montane greu accesibile. Analizând documentele, membrii comisiei au fost de acord cu înființarea unei substații de ambulanță în localitatea Poienile de sub Munte”, a declarat managerul general al SAJ Maramureș, jr. Ligia Micle.

Reabilitarea drumurilor județene continuă cu tronsonul dintre Rogoz și Suciu de Jos


Deși traversăm o perioadă dificilă, investițiile în infrastructura rutieră a județului Maramureș continuă. Peste 4 kilometri de drum județean, între localitățile Rogoz și Suciu de Jos sunt asfaltați zilele acestea, investiția Consiliului Județean Maramureș pentru repararea acestui drum ridicându-se la peste 2 milioane de lei.
În această perioadă funcționează mai multe șantiere pe teritoriul județului, susținute fie prin finanțarea directă din bugetul Consiliului Județean Maramureș, fie prin fonduri guvernamentale sau europene, atrase de instituție în ultimii ani. Pe lângă tronsonul din Țara Lăpușului, în județ mai funcționează șantiere în Maramureșul Istoric, unde au fost demarate lucrările pentru DJ 186 pe Valea Izei și DJ 187 pe Valea Ruscovei. De asemenea, în Țara Codrului se toarnă covor asfaltic pe DJ 193, între Asuaju de Sus și Asuaju de Jos, pe o distanță de peste 4 kilometri, investiția de peste 2 milioane de lei fiind finanțată din resursele proprii ale județului.

Comuna Mireşu Mare şi-a instalat indicatoare cu numele străzilor


Comuna Mireşu Mare, primar ing. Ioan Mătieş, viceprimar Gheorghe Tînc se apropie cu paşi repezi de condiţiile sociale, administrative şi culturale ale unui oraş.
După ce s-a introdus canalizarea, apa curentă şi se finalizează introducerea gazului metan în toate satele comunei (excepţie cătunul Stejera), tocmai în Săptămâna Mare se montează indicatoarele stradale cu denumirea fiecărei străzi sau uliţe, primind o denumire după specificul arealului respectiv, astfel ca cetăţenii comunei să fie mai uşor de identificat de către cei din administraţia locală, poliţie, ambulanţă, etc.
Cei care montează indicatoarele sunt: Vlad Mureşan, Florian Dorca Mărginaş şi Darius Morar, din cadrul Primăriei Mireşu Mare, fiindcă legea promovată de Eugen Tomac prevede doar procedura de atribuire sau schimbare a denumirilor străzilor, dar omite reglementarea procedurii de montare si de finanţare a indicatoarelor stradale.
Aşadar, încet dar sigur, faţa comunei Mireşu Mare cu statut de 3 margarete, se schimbă în bine pe zi ce trece iar pentru aceasta trebuie să mulţumim celor care se zbat zi de zi în a oferi condiţii de viaţă asemeni celor din occident.


Lucrările de stabilitate/punere în siguranță a terenului pentru depozitul ecologic de la Sârbi - în linie dreaptă


În cadrul ședinței de îndată a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc săptămâna trecută, autoritatea deliberativă a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea indicatorilor tehno-economici ai obiectivului „Construirea Depozitului Ecologic de la Sârbi”, investiție care se realizează în cadrul proiectelor „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Maramureș” și „Fazarea Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Maramureș”.
Necesarul financiar pentru finalizarea lucrărilor de stabilizare a terenului pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor a suferit modificări, situația actuală din teren determinând o majorare cu suma de 5.399.341,38 lei (TVA inclus) a contractului de lucrări de punere în siguranță a investițiilor realizate. Astfel, valoarea totală a obiectivului de investiții va ajunge la suma de 98.584.712,15 lei (TVA inclus). Pentru a acoperi majorarea contractului, a fost aprobată utilizarea sumei de 2.000.000 lei din excedentului anual al bugetului județului Maramureș, rezultat la încheierea exercițiului bugetar, pe anul 2019, precum și relocarea a 3.400.000 lei prin diminuarea fondurilor pentru alte obiective de investiții ale Consiliului Județean Maramureș, și anume cele care vizau reabilitarea turnului Palatului Administrativ și continuarea lucrărilor de reabilitare a Casei „Petőfi Sándor”.

Stocurile de materiale de protecție sunt suficiente în cadrul spitalelor din subordinea Consiliului Județean Maramureș


În deschiderea ședinței Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc miercuri, 8 aprilie, în sistem videoconferință, șeful administrației județene a prezentat situația stocurilor de materiale de protecție în cadrul spitalelor din subordinea instituției. Acesta a arătat că cele două unități medicale din subordine, respectiv Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare și Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș Baia Mare” vor comunica, săptămânal, atât stocul de materiale de protecție utilizat deja de la începutul decretării stării de urgență, cât și stocul actual.

În ceea ce privește Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, de la debutul stării de urgență au fost utilizate: 47.500 măști chirurgicale, 655 măști FFP2, 460 măști FFP3, 51.000 mănuși, 1.300 combinezoane, 1.000 ochelari de protecție, 500 litri și 500 kilograme de dezinfectanți.

Județul Maramureș beneficiază, gratuit, de o tehnologie extrem de performantă pentru tratarea COVID-19


În urma discuțiilor pe care președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, le-a purtat cu Florin Hozoc –directorul General al Besmax Pharma Distribution, în județul nostru va ajunge, cu titlu gratuit, un echipament complet de colectare plasmă umană, produs în Germania, care va putea fi folosit timp de 12 luni de către medicii maramureșeni. Echipament de plasmafereză este model AURORA Plasmapheresis Systems, produs de FreseniusKabi Germania, BesmaxPharma Distribution SRL nefiind producător sau distribuitor al acestor echipamente sau unele similare.
Acest complex medical care este pus gratuit la dispoziția Consiliului Județean Maramureș, pentru o perioadă de 12 luni, cu titlu de sponsorizare, ajută la colectarea plasmei umane de la pacienții vindecați de COVID-19, care apoi va fi folosită pentru bolnavii infectați cu coronavirusul SARS-CoV2. Plasma umană astfel colectată va fi utilizată exclusiv pentru prevenirea infectării persoanelor vulnerabile sau a celor cu risc major de infectare (de exemplu cadre medicale care îngrijesc pacienții infectați cu SARS-COV2), precum și pentru tratarea pacienților critici infectați cu SARS-COV2, conform protocoalelor de utilizare experimentală a acestei terapii, aprobate prin ordin al Ministrului Sănătății.

Lucrări intense de reabilitare a Drumului Județean 186 pe Valea Izei


Ample lucrări de reabilitare a Drumului Județean 186 pe Valea Izei se desfășoară în această perioadă, când vremea favorabilă vine în sprijinul lucrătorilor drumari.
Pe tronsonul de drum dintre Bârsana (DJ185) – Strâmtura – Rozavlea – Șieu – Bogdan Vodă – Dragomirești – Săliștea de Sus – Săcel (DN 17C), firma prestatoare execută în aceste zile lucrări de relocare utilități la rețelele de apă, iar în paralel se întreprind demersuri pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor în vederea construirii organizării de șantier. Reabilitarea Drumului Județean 186 pe Valea Izei, între Bârsana și Săcel, este un proiect al Consiliului Județean Maramureș și este finanțat din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II. Valoarea totală a lucrărilor este de 91.891.820,71 lei fără TVA, iar durata totală de execuție a lucrărilor este de 18 luni.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a declarat că unul dintre motivele întârzierii în începerea lucrărilor a constat în faptul că antreprenorul general al contractului are sediul în Suceava, o localitate aflată în carantină totală din cauza numărului mare al infecțiilor cu noul coronavirus, însă soluționarea problemei a venit prin intermediul unor subcontractori din Maramureș.

Sorina Pintea NU revine la conducerea Spitalului Județean din Baia Mare


În calitate de președinte al Consiliului Județean Maramureș, am luat act de renunțarea la demisia din funcția de manager al Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, transmisă de ec. Sorina Pintea, dar și de faptul că se află în concediu medical până la data de 16 mai 2020, când îi expiră contractul de mandat.
Consider că Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a fost administrat în bună regulă, în această perioadă de criză, de către directorul medical Ioan-Vasile Pop și cred ferm că acest management are nevoie de continuitate. Dr. Ioan-Vasile Pop a avut, în tot acest timp, toate atribuțiile legale de a administra problemele curente ale unității medicale și de a semna toate documentele oficiale emise de spital de la începutul lunii martie și până în prezent.
Ec. Sorina Pintea are nevoie de răgazul necesar pentru a-și clarifica problemele de natură judiciară si pentru a depăși situația medicală delicată în care se află.

Consiliul Județean oferă 35.000 de kituri cu materiale de protecție pentru categoriile de persoane vulnerabile din Maramureș


Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a convocat aleșii județeni în ședința de îndată a instituției, care a avut loc miercuri, 8 aprilie, cu începere de la ora 12:00, în sistem videoconferință. Printre punctele de pe ordinea de zi s-au aflat și două proiecte prin care au fost stabilite măsurile pentru punerea în aplicare a prevederilor Hotărârilor nr. 15/2020 și nr. 16/2020, ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Hotărârea nr. 15/2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență se referă la ajutorarea unor categorii de persoane vulnerabile, prin distribuirea de kituri cuprinzând materiale de protecție, în scopul prevenirii și limitării răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus. Fiecare astfel de kit va cuprinde câte măști, mănuși, dezinfectanți, dar și produse pentru igiena persoanlă. Beneficiarii acestui proiect sunt persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani, persoanele care beneficiază de ajutor social, persoanele cu venituri reduse, persoanele cu dizabilități sau însoțitori ai acestora, precum și alte categorii de persoane defavorizate/nevoiașe.
Punerea în aplicare a prevederilor acestei hotărâri se va realiza de către Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Crucea Roșie Română – Filiala Maramureș, Serviciul de Ajutor Maltez în România – Sucursala Baia Mare și 75 de unități administrativ-teritoriale din județ.

Al doilea aparat de testare rapidă PCR va fi achiziționat de Consiliul Județean pentru Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus


De pe ordinea de zi a ședinței de îndată a Consiliului Județean Maramureș desfășurată joi, 2 aprilie, cu începere de la ora 12.00, și care inițial a cuprins trei proiecte de hotărâre, președintele Gabriel Zetea a retras ultimul punct, fiind supuse dezbaterii și votului plenului cele două puncte rămase.
Primul proiect de hotărâre a vizat rectificarea pozitivă a bugetului județului Maramureș pentru anul 2020, cu 405.000 lei. ”Această sumă provine în urma obținerii, cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Maramureș, a unui contract cu Ministerul Sănătății, pentru decontarea chetuielilor efectuate pentru achiziționarea platformei integrate de biologie moleculară, care a ajuns deja la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare. Totodată, rectificarea bugetară cuprinde și modificarea bugetului Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, cu suma de 931.500 lei. Banii prevăzuți pentru unitatea medicală cuprind alocarea celor 405.000 lei proveniți din reîntregirea bugetului, la care se adaugă suma de 526.000 lei proveniți din donațiile și sponsorizările unor maramureșeni inimoși, care au dorit, însă, să își păstreze anonimatul. Din suma alocată vor fi decontate lucrările pentru amenajarea spațiului în care noul laborator va funcționa și se vor achiziționa în continuare materiale sanitare, dar și 11 concentratoare de oxigen și 10 monitoare de funcții vitale. Doresc să îi felicit pe toți cei care ni se alătură în această luptă pe care o ducem pentru a învinge virusul”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro