
Ultimul număr al Buletinului informativ al Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş, anul XI, nr. 90-91 a intrat în posesia membrilor de sindicat din învăţământul maramureşean.
Colegiul de redacţie alcătuit din: prof. Ioana PETREUŞ, coordonator, consilier juridic Mariana Georgeta NUSZER ŢÎNŢA şi ing. Ioan KRUCZ, ne propune un sumar interesant. Amintim câteva titluri: „10 observaţii privind OUG 49/2014; „Consiliul Naţional CSDR; „Succese internaţionale ale elevilor; „Evoluţia alocării bugetare în învăţământ”, „Excursia şcolară, parte din amintirile fiecărui om!” (de prof. Mariana Deac).
Pe ultima pagina a buletinului, Raul Borşa şi Marius Bărcuteanu ne invită la cursuri de formare realizate prin „Eurostudy”. Păcat că acest buletin al SLIMM a scăzut în tiraj de la 3000 de exemplare mai anii trecuţi la doar...300 în momentul de faţă! Noi suntem bucuroşi că putem să-l studiem la Şcoala Gimnazială Mireşu Mare, fiind adus, constant, de colegul prof. Dorel Merciu, membru în Biroul executiv al SLIMM.