
În perioada 11 -15 noiembrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a acţionat pe raza întregului judeţ pentru asigurarea unui cadru de normalitate a activităţilor desfăşurate in zona instituţiilor de învăţământ.
Astfel, jandarmii au efectuat activităţi educativ – preventive pe raza municipiului Baia Mare şi au acţionat în baza Planului de măsuri privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, executând trei acţiuni pe raza municipiilor Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi oraşului Târgu Lăpuş, acţiuni comune cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ, având drept scop prevenirea absenteismului şcolar dar şi descurajarea unor elemente infractoare care acţionează în rândul elevilor sau în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
În urma acţiunilor executate, au fost aplicate 12 avertismente scrise şi 8 amenzi contravenţionale.