![]()
În perioada 27 – 29 martie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor ce se vor desfăşura pe raza judeţului nostru.
Astfel, vineri, 27 martie a.c., între orele 16.00-18.00, la sediul Raiffeisen Bank, aflat pe bd. Unirii, nr. 8-10, jandarmii băimăreni vor asigura măsurile de ordine publică la manifestarea de protest – pichetare iniţiate de un grup de persoane cu credite în CHF. Conform declaraţiei organizatorului, scopul manifestării îl reprezintă protestul faţă de aprobarea tacită a B.N.R. la situaţia creditelor în CHF, precum şi în legătură cu creşterea cursului de schimb al acestei monede. La această manifestare organizatorul preconizează participarea unui nr. de 25 de persoane.
Conform legii, libertatea cetăţenilor de a-şi exprima opiniile sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni şi orice alte întruniri şi de a participa la acestea este garantată prin lege, însă asemenea activităţi se pot realiza numai în mod paşnic.
Participanţii sunt obligaţi să respecte recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice şi să părăsească imediat adunările publice sau locul unde acestea se desfăşoară, când au fost somaţi de către organizatori, împuterniciţii acestora sau de forţele de ordine, să nu participe la aceste acţiuni în stare de ebrietate, să nu consume şi să nu distribuie băuturi alcoolice.
Măsuri de ordine publică la competiţiile sportive
Jandarmii maramureşeni vor asigura măsurile de ordine publică la competiţiile sportive ce vor avea loc sâmbătă, 28 martie şi duminică, 29 martie a.c., pe raza judeţului, jandarmii acţionând pentru a preîntâmpina eventuale acte de tulburare a ordinii publice sau a unor fapte antisociale.
Sîmbătă, 28 martie a.c., începând cu ora 11:00, pe Stadionul "Lascăr Ghineţ" din Baia Mare se va desfăşura meciul de rugby dintre echipele C.S.M. Baia Mare şi C.S.M. Olimpia Bucureşti, meci din cadrul Superligii CECBANK. La această competiţie se preconizează participarea unui număr de 1.000 spectatori.
Tot sâmbătă, 28 martie a.c., între orele 15.00-17.00, la Stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare se va desfăşura meciul de fotbal masculin dintre echipele A.C.S. F.C.M. Baia Mare şi C.S. Oşorhei, din cadrul Ligii a III-a, Seria 5, etapa a XVII-a. La această competiţie se preconizează participarea unui număr de 500 spectatori.
La Stadionul "Solovan" din Sighetu Marmaţiei, în intervalul orar 15.00-17.00, se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele ACSM Sighetu Marmaţiei şi Gloria Bistriţa, din cadrul Ligii a III-a de fotbal, etapa a XVII-a. La această competiţie se preconizează participarea unui număr de 1000 spectatori.
Duminică, 29 martie a.c., începând cu ora 15.00, jandarmii maramureşeni vor asigura măsurile specifice de ordine publică la meciurile de fotbal dintre echipele : Brişca Sarasău - Bradul Vişeu de Sus; Iza Dragomireşti - Avântul Bârsana, respectiv Gloria Culcea - Bradul Groşii Ţibleşului.
Jandarmeria Maramureş solicită, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile, care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime.
Jandarmeria mai recomandă suporterilor să nu se implice în incidente, care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
De asemenea, în atenţie se vor afla şi manifestările prilejuite de „Duminica Floriilor”, sărbătorite de cultele romano-catolice şi protestante din judeţ. Forţele de ordine fac apel către participanţi şi reamintesc cetăţenilor care se vor afla în zonele manifestărilor, să adopte un comportament civilizat, să respecte prevederile legale, pentru menţinerea unui climat normal de ordine publică.