Consiliul Județean Maramureș și Asociația Județeană de Fotbal au distribuit echipament sportive pentru echipele din Ligile 4 și 5

  • Tipărire


Luni, 21 octombrie 2019, cu începere de la ora 12.00, în holul Palatului Administrativ din Baia Mare, reprezentanții Consiliului Judeţean Maramureş şi ai Asociaţiei Judeţene de Fotbal Maramureş au distribuit echipamentul sportiv pentru echipele de Ligile 4 şi 5, în baza proiectului "Dezvoltarea activităţii fotbalistice în judeţul Maramureş la nivel de copii, juniori şi seniori", fiind invitați toți reprezentanții acestor două Ligi din Maramureș.
Acest proiect a fost realizat conform acordului de cooperare încheiat între între Consiliul Judeţean Maramureş şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Maramureş, instituția județeană alocând suma de 500.000 de lei. Zoltan Szekely, președintele AJF Maramureș a arătat că în baza acestui proiect au fost deja distribuite mingi pentru echipele de copii şi juniori participante în campionatele Under 15 Elite, Under 13 și Under 11, urmând ca, la sfârşitul acestei luni, să primească mingi şi echipele participante la interliga de iarnă - Trofeul "Gheorghe Ene" şi Trofeul "Gheorghe Ola".
În baza aceluiaşi proiect, în cadrul festivității care a avut loc la Consiliul Județean Maramureș, au primit echipament sportiv și echipele de seniori care participă la Ligile 4 şi 5, respectiv mingi pentru echipele de juniori din Liga 4. La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, respectiv vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș.


    În mesajul său, președintele AJF Maramureș, Zoltan Szekely a mulțumit Consiliului Județean pentru adoptarea acestui proiect atât de important pentru toți iubitorii de fotbal, dar în special pentru jucători. ”O mare parte din bani i-am cheltuit deja, prin premierea cu cupe și medalii a echipelor participante la ediția trecută. Mai mult, toate echipele care s-au înscris în acest an la nivelul copii și junior au fost premiate cu mingi”, a arătat Zoltan Szekely. La festivitatea de luni au fost premiate echipele de seniori care au primit echipamente sportive, respectiv șort, jambier, tricou și o geantă pentru cei din Liga a 5-a și șort, jambier, tricou, trening și mingi pentru cei din Liga a IV-a.

    Gabriel Zetea: ”Sper ca gestul nostru de a susține sportul să devină o tradiție pentru viitorii consilieri județeni”

    Și președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea a subliniat faptul că își dorește ca această inițiativă a aleșilor județeni să fie continuată de cei care vor veni în mandatul urmator. ”Noi am sprijinit sportul pe toate palierele sale, iar toate echipele din Maramureș care ne-au adresat solicitări financiare au primit o sumă de bani. Fotbalul este cunoscut ca sportul rege și acest lucru se regăsește și în județul nostru, unde foarte mulți dintre cetățeni iubesc acest sport și chiar îl practică. Sper ca gestul nostru să devină o tradiție în viitor, iar în fiecare an, Consiliul Județean să aloce o sumă de bani pentru susținerea fotbalului în Maramureș, indiferent de cine va fi la conducerea județului. Am fost și consilier județean înainte de a fi vicepreședinte sau președinte al Consiliului Județean, iar din calitatea de președinte al Comisiei de Sport, am militat mereu pentru alocări substanțiale în acest domeniu. Și mă bucur că, în 2019, acest Consiliu Județean a alocat cea mai mare sumă din istorie pentru susținerea sportului în Maramureș. Și îi mulțumesc și lui Cristian Balaj, fostul președinte al AJF Maramureș, pentru că el a început aceste discuții, dar îi mulțumesc și lui Zoltan Szekely, actualul președinte, care le-a continuat. Și mulțumesc tuturor consilierilor județeni, indiferent de culoare politică, pentru că au votat proiectul”, a conchis șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
    Și vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș a arătat ca prezența reprezentanților administrației publice la diverse întâlniri organizate de cei care conduc destinele sportului au un rost. ”Poate uneori vă întrebați de ce participăm la întâlnirile voastre, însă răspunsul este tocmai acesta: obținerea de finanțări. Participarea mea la Adunarea Generală pe care ați avut-o în urmă cu câteva luni s-a concretizat cu acest câștig pentru întregul fotbal maramureșean. Aceste echipamente sportive sunt branduite cu numele Consiliului Județean Maramureș, așa că vă rog doar să aveți grijă de imaginea acestui județ, pentru că este important și pentru noi și pentru voi să onorăm și să cinstim județul Maramureș”, a subliniat vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, care a precizat că se speră ca, în viitor, să se găsească noi scheme de finanțare a sportului maramureșean.