O familie cu 10 copii a fost vizitată de tinerii social-democrați maramureșeni și de primarul Sighetului, Horia Scubli

  • Tipărire


Așa cum au promis, tinerii social-democrați maramureșeni, conduși de președintele Flaviu Bălan, continuă seria acțiunilor sociale la nivelul județului. După ce au vizitat, în cursul lunii trecute, cele trei familii necăjite care locuiesc pe Valea Vaserului, în ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, organizația TSD Baia Mare a împărțit stegulețe tricolore cetățenilor întâlniți pe stradă, acțiune care a fost primită foarte bine de trecători.
În cursul zilei de joi, 7 decembrie 2017, președintele TSD Maramureș, Flaviu Bălan și-a îndreptat atenția către municipiul Sighetu Marmației, aici unde, la recomandarea primarului orașului, Horia Scubli, social-democrații maramureșeni au vizitat o familie cu 10 copii. Este vorba despre o familie de sigheteni care în ciuda condițiilor precare de trai sunt persoane apreciate în comunitate.
”Acțiunea am organizat-o în strânsă colaborare cu primarul Horia Scubli, cu Ioan Dinu Herbil, membru al Biroului Executiv al PSD Sighet, dar și cu președintele TSD Sighetu Marmației, Sorin Boiciuk, care este și președinte executiv al TSD Maramureș.

Acțiunile au fost stabilite încă la ședința de luna trecută a organizației de tineret, când am convenit asupra unui plan clar de evenimente pentru lunile decembrie 2017 și ianuarie 2018.
Joi, 7 decembrie, am vizitat o familie de sigheteni muncitori care locuiesc, alături de cei zece copii, în numai trei camere. Cel mai mic dintre aceștia are patru ani, iar cea mai mare are 17 ani. Doresc să îi mulțumesc primarul municipiului Sighet, Horia Scubli, care nu doar că ne-a recomandat cu căldură familia pe care am vizitat-o, dar s-a și implicat alături de noi în această acțiune, prezența sa fiind extrem de importantă pentru gazdele noastre. Bucuria citită pe chipurile celor 12 suflete pe care le-am vizitat este cea mai mare satisfacție pe care puteam să o primim. Iar dacă adulții s-au bucurat de coșul de alimente, copiii au fost extrem de încântați la vederea bradului și a dulciurilor pe care le-am oferit. Și cum am stabilit că, în cadrul acestei vizite îi vom ajuta să împodobească bradul, am oferit și toate ornamentele necesare pentru ca în casa acestei familii, spiritul Crăciunului să își facă simțită prezența”, a declarat Flaviu Bălan, președintele TSD Maramureș.
Liderul tineretului social-democrat a subliniat și buna legătură care există între președinții organizațiilor locale de tineret și conducerea executivă a județului, arătând că, atunci când este vorba de organizarea unei acțiuni, reprezentanții locali sunt extrem de deschiși și dornici să se implice.
”Îi mulțumesc și președintelui TSD Sighetu-Marmației, Sorin Boiciuk, președinte executiv al TSD Maramureș pentru deschiderea totală pe care mi-o arată atât la nivelul conducerii executive, cât și în ceea ce privește colaborarea cu tinerii social-democrați din Sighet. Împreună formăm adevărat o echipă unită, o echipă sudată, o echipă de tineri dornici să arate că politica înseamnă, de fapt, implicarea activă în viața comunității, înseamnă empatie față de cei din jur și înseamnă fapte bune făcute cu inima deschisă”, a precizat președintele TSD Maramureș, Flaviu Bălan.