Rutenii din România

  • Tipărire


Sfârșitul de an, apropierea zilei de 1 Decembrie - Ziua Națională a României, ne determină pe noi, rutenii din România, să ne reafirmăm recunoștința față de poporul român pentru că ne-a dat posibilitatea exprimării identității noastre alături de celelalte 19 minorități naționale din țara noastră. Instituțiile fundamentale ale statului român: Parlament, Președinție, Guvern fac posibilă promovarea acestei identități prin legislație și sprijin financiar. De altfel, Grupul Minorităților Naționale este în permanent dialog cu celelalte grupuri parlamentare pentru a conlucra în favoarea interesului național, pe plan intern și extern. Noi coștientizăm pe deplin faptul că România este membră a Uniunii Europene și, în consecință, nu ne abatem de la acest drum atunci când este solicitată prezența noastră la diverse acțiuni internaționale.


Pentru organizația noastră, este foarte importantă colaborarea în domeniul cultural cu rutenii de pretutindeni. Ea se realizează, în primul rând, în cadrul Congresului Mondialal Rutenilor, atât în plen cât și în comisiile de specialitate ale congresului, care se desfășoară odată la doi ani, iar în perioada dintre congrese în forul decizional statutar - Consiliul Mondial al Rutenilor. Președinții săi, enumerați în succesiunea exercitării mandatului lor: Vasil Turok-Hetes, Alexander Zozuleak, Andrej Kopcza, Paul Robert Magocsi, Djura Papuga și Stephan Ljavinec, au realizat de-a lungul timpului o reprezentare internațională consistentă a etniei noastre. Nu excludem și alte colaborări în măsura în care nu aduc prejudicii cauzei rutenilor și nu este denigrat congresul sau consiliul nostru. Un ultim exemplu este și colaborarea cu rutenii din Podkarpatska Rus - Ucraina, colaborare care a constat în editarea și tipărirea volumului bilingv rutean-român ВІРШИ РУСНАКІВ – POEZII RUTENE a poetului rutean Roșco Volodimir Havrilovici.
După anul 1989, organizațiile membre ale CMR, au promovat rutenismul pretutindeni în lume, în special în Europa Central Răsăriteană și în America de Nord. Rutenii din România sunt mândri că uniunea noastră este membră cu drepturi depline a acestor organisme internaționale rutene. Datorită implicării noastre permanente în această muncăde promovare a culturii, a tradițiilor, a limbii și spiritualității rutene, am avut bucuria și onoarea dea organiza în România, în anii 2007 la Sighetu Marmației și 2015 la Deva, a congreselor mondiale ale rutenilor și a forumurilor mondiale ale tinerilor ruteni. Astfel rutenii de pretutindeni prezenți la aceste manifestări au avut plăcerea de a cunoște, chiar și în parte, tradițiile, folclorul, cultura atât a rutenilor din România, dar și a majorității românești.
Cvasitotalitatea țărilor unde locuiesc ruteni, sunt membre ale Uniunii Europene. Toate acestea ne întăresc convingerea că europenismul asigură un climat deplin favorabil rutenismului. Așteptăm cu încredere clipa când toate țările continentului nostru unde locuiesc ruteni vor fi membre ale Uniunii Europene. De altfel, prima manifestare națională modernă a rutenilor s-a derulat în timpul Revoluției din anii 1848-1849. Atunci liderul spiritual și politic al etniei noastre, Aleksander Duhnovici, a pus în fapt deviza rutenilor valabilă și azi: „Am fost, sunt și voi rămâne rutean”. Cea de-a treia renaștere națională a rutenilor, concretizată după anul 1989, continuă evoluția ruteană pe un drum ascendent astfel încât să nu existe niciun dubiu cu privire la istoria, existența și continuitatea rutenilor.