Care Zi mondială a libertății presei, care presă liberă?

  • Tipărire

Sunt printre puținii jurnaliști din această țară care știe gustul sărat al sfidării autorităților, unul dintre cei care și-a văzut viața prăbușindu-se, sănătatea ruginid pentru… „principiul libertății de exprimare”.
Am câștigat un proces la CEDO pentru așa ceva, am fost premiat de toate organizațiile naționale și internaționale de profil, niscaiva ambasade au făcut același lucru, afigurat în rapoarte de țară, etc…
Au trecut anii, autoritățile locale și naționale n-au uitat deranjul făcut de mine, motiv pentru care, în urma altor și altor presiuni și persecuții… situația e cu totul alta acum.
Urăsc să vorbesc despre asta, dar vremurile pe care le trăim mă obligă să (ad)notez câte ceva.

Scurt istoric

Ziua mondială a libertăţii presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU, în 1993, în urma unei recomandări adoptate la a XXVI-a sesiune a Conferinţei Generale a UNESCO.


ONU a declarat astfel ziua de 3 mai drept Ziua mondială a libertăţii presei pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, conform articolului 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: "Orice om are dreptul la libertatea exprimării opiniilor; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat", dar şi ca răspuns la o chemare a jurnaliştilor africani, care, în 1991, a condus la Declaraţia Windhoek privind pluralismul şi independenţa mijloacelor de informare în masă.

Paradoxul 2020

Paradoxal, în anul 2020, tema campaniei mondiale pe care UNESCO o lansează pe canalele media şi social media, pune accentul pe "Jurnalismul fără teamă sau favoruri" într-un peisaj mediatic din ce în ce mai complex.

De asemenea, organizaţia supune atenţiei subiecte, precum: asigurarea siguranţei jurnaliştilor, atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor şi a lucrătorilor din mass-media, susţinerea activităţii în mass-media independentă şi profesională, fără implicare politică şi comercială, respectarea egalităţii de gen în toate aspectele mass-media, potrivit https://en.unesco.org/.

 

Pumnul și călușul

În 16 martie, când Starea de urgență a fost declarată în România, ca să se asigure de faptul că nu pot fi deranjați de jurnaliștii incomozi și curioși au decis din start că televiziunile și site-urile care difuzează informații false pot fi închise.
la o vedere superficială este corect. În esență s-au asigurat că pot face orice sub această umbrelă.
Cităm:
"Institutiile si autoritatile publice, precum si operatorii privati contribuie la campania de informare publica privind masurile adoptate si activitatile desfasurate la nivel national.
(2) In situatia propagarii unor informatii false in mass-media si in mediul online cu privire la evolutia COVID-19 si la masurile de protectie si prevenire, institutiile si autoritatile publice intreprind masurile necesare pentru a informa in mod corect si obiectiv populatia in acest context.
(3) Furnizorii de servicii de gazduire si furnizorii de continut sunt obligati ca, la decizia motivata a Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, sa intrerupa imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea intr-o retea de comunicatii electronice ori stocarea continutului, prin eliminarea acestuia la sursa, daca prin continutul respectiv se promoveaza stiri false cu privire la evolutia COVID-19 si la masurile de protectie si prevenire.
(4) In situatia in care eliminarea la sursa a continutului prevazut la alin. (3) nu este fezabila, furnizorii de retele de comunicatii electronice destinate publicului sunt obligati ca, la decizia motivata a Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, sa blocheze, imediat, accesul la respectivul continut si sa informeze utilizatorii.
(5) La decizia motivata a Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, furnizorii de retele de comunicatii electronice destinate publicului au obligatia de a bloca imediat accesul utilizatorilor din Romania la continutul care promoveaza stiri false cu privire la evolutia COVID-19 si la masurile de protectie si prevenire si este transmis intr-o retea de comunicatii electronice de catre persoanele de la alin. (3) care nu se afla sub jurisdictia legislatiei nationale".

Ziare închise deja

Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații (ANCOM) a decis să închidă încă până acum 7 (șapte) site-uri din România, pe motivul că au publicat o serie de articole, răspândind informații false cu privire la pandemia de coronavirus.
Deciziile ANCOM pot fi atacate în contencios administrativ.
Adicătălea... până când se pronunță vreo instanță de pe al noi și până când acea sentință rămâne definitivă...
Paradoxal, cererile de închidere a acestora sunt făcute de Grupul de Comunicare Strategică de la Guvern (GCS), grup care, logic, numai cu ziariștii n-o să țină și numai de libertatea lor de exprimare nu le pasă când EI trebuie să justifice afaceri uriașe pe bani publici.
Ciudat sau nu, dar însuți ministrul Vela a solicitat ANCOM redeschiderea unui singur site, anume www.justitiarul.ro
pentru cei care nu știu este ziarul lui Marius Albin Marinescu, cel care o viață întreagă a scos la suprafață matrapazlâcurile actualului președinte.
Din comunicatul oficial rezultă că Marius s-a smerit deja, fapt care mie îmi spune cu totul altceva, că eu știu cum sunt puși la punct jurnaliștii incomozi.
Interesant sau nu dar... deștepții de la ANCOM au decis să fie închis (până și) site-ul ortodoxinfo.ro!
Cică pentru că „prezintă informații vădit false și care au potențialul de a crea comportament social nejustificat și panică în rândul cetățenilor”. 
Mda!
Nu vreau să par cârcotaș, dar dacă e să corelez asta de gesticulările fără precedent ale lui Johannis la adresa ortodocșilor înainte de Paște și cu faptul că pe Google Maps dacă dai căutare după „Catedrala mântuirii neamului românesc” îți apare „Catedrala prostirii neamului românesc” mai că-ți vin în minte valuri de întrebări și de scenarii...

Presa aservită este recompensată acum

Având o PERFECTĂ acoperire în faptul că astăzi cică se sărbătore;te Ziua mondială a libertății de exprimare, am aflat că GUVERNUL oferă uriașa sumă de 40 milioane de euro pentru presă, adicătălea pentru informarea corectă a românilor.
Banii ne-au fost alocați în data de 20 martie de Comisia Europeană, cea care a direcționat către România 1 MILIARD DE EURO pentru “criza” de c0r0navirus, cu toate că România nu se confrunta nici în martie și nu se confruntă nici acum cu o situație pandemică, nici măcar în statisticile oficiale bazate pe cifre false.
Spun asta citându-l și pe acel deputat umanist care a deschis proces și care a acuzat în gura mare Guvernul că falsifică datele și numărul morților la Suceava.
Așadar, Comisia Europeană, tovarășă bună cu OMS, care este finanțată de mamuții industriei farmac€utice, are buzunarul gros, așa că a avut de unde să dea banii de mită pentru sponsorizarea pandemiei de înșelătorie.
De ce?
Pentru că 0MS i-a ordonat deja guvernului României să ne va©©ineze ca pe vite, în ultimul acord de colaborare semnat pe 7 aprilie de Nelu Tătaru.
Altfel, nu primeau ei 1 miliard de euro doar pe ochi frumoși.
Miliardul pare a fi mita perfectă ce trebuie gestionată acum de interlopii din fruntea țării, scopul principal fiind ca să-i păcălească pe românii să ceară disperați va©©inuri și să aibă Big Ph@rma cui să i le vândă în curând

DECI... care libertate de exprimare?

http://www.apador.org/rosiianu-romania-condamnare-cedo/