Masonii de la „Junimea“ şi secretele unei societăţi literare-mamut. Cine au fost „farmazonii junimişti“ şi de ce nu i-au acceptat pe Creangă şi pe Eminescu

  • Tipărire
Detalii
Categorie: Dezvaluiri
Publicat: Duminică, 05 Aprilie 2015 00:06
Scris de Cosmin Zamfirache
Accesări: 1670


Societatea literară „Junimea“ a fost populată cu „farmazonii“ Iaşului din secolul al XIX-lea. Erau acceptaţi doar cei cu inclinaţii literare şi ştiinţifice. Însă în spatele întrunirilor oficiale ale „Junimii“ se aflau ritualuri secrete la care participau aproape toţi membrii cenaclului. Mai puţin cei care nu erau consideraţi suficient de „rasaţi” pentru a face parte din acest cerc elitist. Creangă şi Eminescu făceau parte din ultima categorie.
Francmasoneria, o societate secretă apărută în forma ei actuală în Anglia secolului al XVIII lea şi bazată pe principii bine stabilite, ritualuri, jurăminte şi o organizare concretă, a prins rădăcini în Ţările Române încă din secolul al XVIII-lea, spun istoricii Radu Şerbănescu şi Jaques Pierre. Simbolurile sale bine cunoscute, „echerul“, „compasul“ şi „volumul Legii Sacre“, dar şi organizarea în loji au fost întâlnite şi în Iaşul din „Belle Epoque” sau, mai precis, „Ieşii“ secolului al XIX-lea. 

 
De altfel, dintre membrii societăţii secrete au făcut parte mulţi intelectuali care au scris pagini importante în istoria literaturii române, dar şi a filosofie sau ştiinţelor. Practic, cenaclul literar ”Junimea”, cel care a strâns laolaltă marile genii ale României în secolul al XIX lea, era o asociaţie dominată de masoni. Mai mult decât atât, mare parte din evoluţia ştiinţifică şi explozia de capodopere literare din acel secol, spun istoricii, se datorează principiilor progresiste, purtate şi puse în practică de masonii junimişti.
 
Iaşiul, locul de naştere al francmasoneriei româneşti
 
În Principatele Române, francmasoneria, conform datelor oferite de istoricii Radu Şerbănescu şi Jaques Pierre în lucrarea ”Dicţionarul francmasoneriei” din 1991, a luat naştere la Iaşi în 1748, când prima lojă a fost întemeiată de italianul Antonio Maria del Chiaro, venit în Ţările Române ca şi secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Fenomenul a prins în lumea elitistă a Principatelor. Boierii şi oamenii cu stare au aderat la lojele masonice. Până în 1830, în diferite colţuri ale ţării apăruseră deja şase loje masonice. 
 
Cea mai renumită a fost însă „Steaua Dunării”, întemeiată de paşoptiştii plecaţi în exil. A luat naştere la Bruxelles şi a aduat toată ”crema” culturii româneşti de la mijlocul secolului al XIX lea. În jurul anului 1850, loja masonică ieşeană „Steaua României” a reuşit să adune mare parte din notabilii ieşeni. ”Inaugurată solemn la 21 august 1868, în prezenţa plenipotenţiarului Marelui Orient, negustorul francez stabilit în România, Auguste Carence, intrată la puţin timp în adormire, loja ieşeană s-a redeschis la 14 mai 1875”, scrie în revista ”Cultura” istoricul şi criticul literar Constantin Coroiu. Din lojă făcea parte boieri autohtoni, burghezi bogaţi, patroni şi bancherii care finanţau întreaga societate. 
 
„Deşi secretă, Loja ieşeană ţinea porţile deschise pentru cei ce doreau să intre în ea, având un puternic caracter internaţionalist“, adaugă în aceeaşi publicaţie Constantin Coroiu. De altfel, un alt specialist în literatură, Liviu Papuc, în lucrarea ”Marginalii junimiste”, spune că erau primiţi membrii din ţări precum Franţa, Germania, Polonia, Italia, Cehia,Rusia sau Grecia şi chiar mulţi evrei ca un simbol al toleranţei şi al umanismului.