LINGVIȘTII MAGHIARI demonstrează că limba maghiară a fost PUTERNIC INFLUENȚATĂ DE LIMBA ROMÂNĂ, și nu invers. Ce fac autoritățile românești?

  • Tipărire
Detalii
Categorie: Dezvaluiri
Publicat: Joi, 08 Ianuarie 2015 00:11
Scris de NS
Accesări: 1907


Ce argumente au ? Nici unul. Dar ce le trebuie lor argumente? Declaraţiile lor ajung, mai ales că, la televiziunea română, ca şi în unele organe de presă, se poartă în ultima vreme dezinformarea şi antiromânismul manifest.
Politica TVR – de-a aduce pe ecran minciuni despre realitatea românească – este vinovată cel puţin faţă de adevăr şi ştiinţă.
Un vechi dicton spune: audiatur et altera pars (să se asculte şi partea cealaltă) adică, pentru ca TVR să capete audienţă, să creeze interes, ar fi de dorit să programeze dialoguri de idei, scăpărătoare, nu monologuri teziste, fără sare şi piper. În cele de mai jos, vom ilustra un astfel de caz.
Aceşti lingvişti minunaţi, cu ideile lor zburătoare, pot aduce orice, de oriunde, inclusiv de unde nu există.

Dacă prof. Sorin Antohi, unul dintre protagoniştii emisiunii, ar fi verificat afirmaţia sa, făcută în totală necunoaştere a realităţii, ar fi aflat din A magyar nyelv történeti – etimológiai szótára (Dicţionar istorico-etimologic al limbii maghiare), DEM, Budapesta, Editura Academiei Maghiare, 1970, în vol.II, p. 1034, că  nyám  apare în texte maghiare prima dată la 1881. În română, găsim cuvântul neam de foarte numeroase ori, cu cel puţin cîteva sute de ani mai devreme. Iată cîteva exemple:
a) – în documentele din Ţările Române, foarte frecvent, începînd cu 1247;
b) – în Codicele Voroneţian , sec XIV – XVI;
c) – în Tetraevanghelul lui Coresi, 1560 – 1561;
d) – în Palia de la Orăştie, 1581 – 1582;
e) – în Noul Testament de la Bălgrad, 1648;
f) – la Ioan Zoba din Vinţ (1683) de 7 ori, la Ion Neculce de 17 ori etc., ceea ce dovedeşte că neam era de uz curent la români cu secole înainte de a fi pătruns în maghiară.
În continuare, DEM scrie: Román eredetu (de origine română !)
La fel găsim şi în excelentul studiu A magyar szókészlet Román elemeinek  története (Istoria cuvintelor maghiare de origine română), Editura Academiei, Budapesta, 1982, p. 351, al eminentului profesor al Universităţii din Budapesta, Bakos Ferenc.
Desigur, prof. S. Antohi ar putea susţine că Academia din Budapesta şi prof. Bakos Ferenc greşesc, dar trebuie să dovedească aceasta.
Pentru că unii lingvişti români, lucrând după ureche, au mai afirmat acest fel de enormitate – că românescul neam ar proveni din maghiarul nem- un alt cercetător maghiar, binecunoscut lingviştilor români, Lajos Tamás, într-o lucrare publicată în vo-lumul colectiv Omagiu lui Iorgu Iordan,cu prilejul împlinirii a 70 de ani, Editura Academiei R.P.R., 1958, p. 843 – 854, dovedeşte că este imposibil ca românescul neam să provină din maghiarul nem.
Nu putem reproduce aici argumentarea lui L.T., dar prof. S.A. o va putea citi în volumul arătat şi, cum TVR  e la dispoziţia sa, ar trebui să vină şi să spună adevărul: că ungurescul nyám provine din românescul neam, iar nu invers, cum din eroare (îi concedăm privilegiul bunei credinţe) a afirmat în emisiunea menţionată.
Dar, pentru ca să nu mai apară şi alţii să inducă în eroare pe cei care-i ascultă, tuturor celor interesaţi de raporturile lingvistice româno-maghiare le recomandăm să-l citească pe Franz Joseph Sulzer, un adversar hotărît al românilor, dar, care, în această privinţă, este forţat de un minim de respect faţă de el însuşi (ceea ce se purta în sec. XVIII, nu se mai poartă în sec. XX), să scrie la 1781 (!) adevărul că: în Dacia (limba valahă), deşi a fost în contact cu atîtea limbi străine, n-a împrumutat nimic de la ele, astfel că, de pildă, NU EXISTĂ UN SINGUR CUVÎNT UNGURESC COMUN ÎNTREGII LIMBI VALAHE (Geschichte des Transalpinischen Daciens, vol.I, p. 41, subl. ns.).

Pentru prezenţa a foarte numeroase cuvinte româneşti în lexicul maghiar, îi invităm pe aceşti savanţi docţi să urmărească, în continuare, prezentarea admirabilului studiu menţionat mai sus, al eruditului profesor de la Universitatea din Budapesta, Ferenc Bakos.
Chiar dacă ar putea părea un paradox, cu această operă îl socotim pe Ferenc Bakos unul din cei mai importanţi lingvişti ai limbii române, căci a făcut pentru una din grupele de cuvinte ale limbii române – cele considerate, fără nici o dovadă, ca provenind din maghiară – mai mult decît au făcut toţi lingviştii români luaţi la un loc: prin studii şi cercetări erudite, a restituit adevărul pentru cîteva sute de cuvinte româneşti.
În dicţionarele româneşti, cîteva sute de cuvinte sînt socotite de origine ungu-rească, ceea ce este fals.
Această eroare de proporţii – nu numai privitor la limba maghiară – pleacă de la Alex. Cihac (1825 – 1887), un ignorant în materie de lingvistică, care, fără nici-o metodă, a luat dicţionarele limbilor vorbite împrejurul României şi, unde a găsit un cuvînt similar cu cel românesc respectiv, fără să ţină seama de diferenţa de sens, de structură, numai pe baza similitudinii de formă, auditive, a declarat că vorba românească provine din limba respectivă. Pe scurt, “metoda” lui Cihac era: şi în ungară, deci din ungară; şi în bulgară, deci din bulgară etc., înstrăinînd, fără noimă şi fără vreo probă, originea a mii de cuvinte româneşti şi numai româneşti.
În prefaţă, Cihac îl citează pe lingvistul vienez B. Kopitar care, în lucrarea sa Albanische, Walachische und Bulgarische Sprache, spune că valaha sau, mai degrabă, daco-româna e cel mai vechi şi mai particular din idiomurile neolatine, după care Cihac conchide că această aserţiune este destul de justă. Daco-româna, deşi mai puţin bogată (dimpotrivă, este, de departe, cea mai bogată limbă europeană, Nota ns.) decît cele mai tinere limbi din occident (subl. ns.), în care elementul roman a avut mai mult timp să prindă rădăcini, posedă  mai multe cuvinte clasice din epoca lui August decît acestea din urmă, şi un mare număr de vorbe au păstrat accepţiunea lor latină, care s-au schimbat complet în aceste idiomuri (p. VII).
Constatări similare, ca fond, găsim şi la Giorgio Tomasi, I. Hildebrandt, Claes Rĺlamb, J. Tröster, J. Filstisch, Contele d’Hauterive, W. Hoffmann  şi Felix Colson, ca şila Petru Maior şi Timotei Cipariu etc.

Citeste mai departe: http://www.directproprietar.ro/Un-material-exploziv-LINGVITII-MAGHIARI-demonstreaz-c-limba-maghiar-a-fost-PUTERNIC