Poetul Mihai Epli debutează cu volumul „Lacunele luminii”

Detalii

Categorie: Cultura

Publicat: Luni, 08 Februarie 2021 10:22

Scris de Gelu Dragoş

Accesări: 232

Pe Mihai Epli îl ştiu de ceva vreme, chiar am devenit prieteni şi asta s-a datorat, în mare parte, faptului că mereu îl întâlneam la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”  sau cu o carte de poezii în mână. Apoi, a început să vină, prima dată timit, apoi nu mai lipsea de la întâlnirile cenaclurilor băimărene, conduse de scriitoarele Florica Bud şi Carmena Felicia Băinţan. A urmat, firesc, să citească în cadrul cenaclurilor, ba a apărut cu un grupaj de poezii în revista LSR, filiala Maramureş „Freamăt”, în antologiile „eCreator” coordonate de scriitorul Ioan Romeo Roşiianu. A mai publicat în revista „Nord cultural”, „Izvoare codrene”, cotidianul „Graiul Maramureşului”, revista „Mărturii maramureşene”, a apărut în antologia „Mama” coordonată de scriitorul Puiu Răducan, a postat pe blogul „Moara lui Gelu” şi poate şi  pe alte  site-uri şi bloguri din ţară de care eu nu ştiu. Este membru al Cenaclului Scriitorilor „Ion Burnar” din Maramureş şi al Ligii Scriitorilor din România, filiala Maramureş.

M-am bucurat când mi-a spus că i-a apărut prima lui carte „Lacunele luminii”, pentru că ştiu ce bucurie de nedescris poate să producă împlinirea unui vis mai vechi.  Volumul, apărut cu sprijinul financiar al unor angajaţi ai Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, la editura acesteia: tehnoredactare Maria Gârbe, lector de carte conf. univ. dr. Ştefan Vişovan, coperta Gabriel Stan-Lascu, ilustraţii Anamaria Epli, tipar Gheorghe Şut, a fost un dar al angajaţilor bibliotecii pentru Mihai Epli în apropierea sărbătorii Naşterii Domnului 2020.
Înainte de a spune câteva vorbe despre cartea de versuri ale autorului, e interesant de aflat şi ce a spus prietenul comun Gabriel Stan-Lascu, într-un „Cuvânt lămuritor” la începutul cărţii despre Mihai Epli: „Puţină lume care frecventează Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare nu îl ştie pe Mihai Epli, măcar din vedere. Ani la rândul, prezenţa lui în instituţie, şi, mai cu seamă, în perimetrul sălilor de lectură a fost ubicuă, aproape cotidiană. Fire sociabilă, se angaja în discuţii, atât cu angajaţii, cât şi cu utilizatori ai bibliotecii. De cele mai multe ori, interacţiunea a fost cordială, poate chiar hazlie, reflectând un schimb amical de socializare verbală”.
Multe din poezii le cunosc, fiindcă, aşa cum am spus mai sus, au fost publicate pe blogul meu  şi majoritatea au ca subiect „întâmplări” fericite sau mai puţin fericite din viaţa autorului. Unele subiecte par banale, altele se referă la temele esenţiale ale literaturii: ireversibilitatea timpului, cosmologia, iubirea în toate faţetele ei, natura, dragostea de neam, sensul fundamental al omului – apropierea de Dumnezeu, cugetarea filosofică, sentimentul prieteniei, etc.
Volumul începe cu poezia „Poem” în care autorul Mihai Epli încearcă să definească ce reprezintă pentru el poezia: „ O literă profundă/ filosofia antică,/ poezia/ un stih/ e ca o minune. //Visam/ un bi-alean/ dor aveam –/ simt un pas,/ o literă,/ un cuvânt”.
În versuri simple îşi descrie viaţa lui de muritor, asemănând-o cu o cafea, poetul Mihai Epli fiind un mare consumator a acestei licoare: „O cafea!/dulce-amară/ca viaţa mea./Beau,/aș degusta literatura/universală –/din tenebroasa ei strălucire” iar sufletul îl descrie în următoarea poezie al volumului: „Sufletul meu/ cafea amară,/ rece ca un aisberg./ Atingerea ta/ e căldura selenară/ ca luna cea albastră –/ nemuritoare astră/ eşti a mea/ tu, femeie,/ amară cafea/ din Inima mea” (Sufletul meu).
Întreg volumul este axat pe tema iubirii: iubirea erotică, carnală, iubirea „philia”, iubirea familială, maternă, iubirea „ludus”, iubirea obsesivă, iubirea altruistă.
Pentru poetul Mihai Epli iubita reprezintă un personaj cosmogonic, ea este singura care-l poate salva şi împlini: „doi ochi măslinii/ sunt soarele şi luna,/ în luna albastră/ sunt noaptea/ degetele tale,/ blânde,/ calde,/ ce alină,/ alintă/ somnul meu dulce/ cu petale moarte/ Inima-mi vie,/ solidar,/ deschizi poarta Raiului,/ te aştept/ cu fiecare pas,/ fiecare monotonă,/ adâncă bătaie/ din inima mea –/ acum goală” („Ochii tăi”).
Iubitele poetului băimărean au şi nume, de fapt una din calităţile sau defectele  lui Mihai Epli este acela de a se îndrăgosti repede,pe nepusă masă, asemeni lui Cătălin din „Luceafărul” lui Eminescu: „sunt cine sunt/ azi un punct/ punctul cardinal/ picătura ancestrală/ din inima ta// eşti aici/ eu acolo/ solo/ în univers –/ acest univers/ creat/ şters/ de mintea /lacrima mea// eşti aici/ eu acolo/ departe/ de timp,/ stele/aproape/ aici/ lângă tine/ în ale tale/ selenare/ albastre/ tandre vise/ inima mea/Tania” („Am rămas”) ori „ lângă tine/ aduc ipoteza/ şchiopul/ tenebrosul sunt/ un suflet gol,/ o rază de soare/ cer înstelat/ eşti./ Azi,/ îmi dai/ inima/ ce bate/ de Amor/ înfocată” („Adina”) sau poezia „Împlinire”: poem dedicat Gabrielei Enescu „Îţi mulţumesc, iubito,/ Că azi-noapte am somn – /Mi-am închis ochii măslinii,/ Fiind titanul ce s-a luminat pe front./ Eşti al meu copac ce a-nflorit din Amor;// Azi-noapte selenaru-mi suflet străluceşte,/ Cugetarea creează o stea purificată de dor,/ Inima mea e o ţigară arsă ce te încălzeşte,/ Stinsă de lacrimile-mi albastre de dor.// Aleg din iubire între lumină şi întuneric.../ Iubesc din universal dor... off! e-ntuneric/ Pierdut în sufletul tău aştept o stea din teluric/ Icar sunt azi, iubito, am aripile rupte// Şchiopul ce s-a născut din stelele moarte./ Îţi mulţumesc, iubito, că sunt cine sunt –/ Om sau poet ce ţi-a făurit Luminate stihii ce te-au iubit. ..” („Împlinire”).
Un prieten comun este fondatorul Academiei „OJT”, prozatorul, ziaristul şi poetul Valeriu Sabău, căruia îi dedică o poezie reuşită, pentru Mihai Epli acesta fiindu-i  mentor: „un prieten titan/ amic andromedan/ elen,/ valerius samaritean/ e celestian/ prietenul meu albastru.//suflet tandru,/ scrum de ţigară/ sihastru/ cadastru albastru/ sparge universul,/ fumează/ la Cronos cugetă –/ noaptea moare/ RAR zâmbeşte.// titan/ sarcastian/ suflet baban/ un gram/ de realitate/ rupt taman/ eternă calitate/ are/ el de supărare/ nu moare –/zâmbeşte” (Unui prieten).
Starea melancolică a poetului o regăsim în multe dintre poezii iar dorinţa lui de perfecţiune duce la crearea unor poezii filosofice, în care cugetarea are un prim rol: „Mi-e dor-/simt eterna,/măcinanta/melancolie/selenară” („Suflet mascat”) ori „Suflet solitar,/cuget la ochii tăi albaştri/...în noaptea asta.../sufletul  meu gol/nu mai plânge-/aşteptarea umple spaţiul/dintre mine şi timp” (Suflet solitar”).
Poetul utilizează în multe poezii cuvântul „albastru” acesta reprezentând culoarea absolută, culoarea Cerului, simbolul Absolutului Divin: „sângerează luna,/ bate-un vânt albastru,/ scrum de stele pică,/ alunecă-n tăcere –/ e noapte./ îţi aud glasul/ în eterna taină/ a nopţii albastre.// solitar,/ aştept să-ţi văd chipul,/ am creat universul,/ în suflet simt hăul –/ golul umplut cu lacrimi,/ din dorul de plumb./ am albastre lacrimi,/ inima mi-e scrum”. (Luna sîngerândă”).
Din cele peste 70 de poezii care compun cartea, nu putea lipsi una dedicată mamei lui, cea care i-a fost mereu aproape, mai ales când viaţa ţi destinul i-a fost potrivnic: „azi,/ din focul amorului,/ un pântec sfânt/ naşte poetul// mama,/ braţele calde/ încet-încet mângâie -/ chipu-mi/ sufletul albastru// adorm/ stelele cad/ eu/ plâng/ s-a spart/ universul// mama,/ lacrimi de speranţă/ am iară// mama” („Mama”).
Concluzia am s-o las în seama prefaţatorului, unul care a pus nu doar suflet în tipărirea acestei cărţi de debut a lui Mihai Epli, nimeni altul decât Gheorghe Trandafir Pop: „Este un sentiment îmbucurător atunci când, din potenţialul creator al unei naţii, debutează un tânăr poet în volum. Este şi cazul lui Mihai Epli care, după apariţia unor poezii în diverse publicaţii, s-a hotărât să facă pasul cel mare, tipărind prima carte.(...) Dacă sufletul şi îngerii sunt teme esenţiale ale religiei creştine, pentru poet sunt mijloace de transgresare spre fiinţa iubită: „Suflet solitar,/ cuget la ochii tăi albaştri” (Suflet solitar); „chipul serafimic/ cu strălucire/ tandra melancolie din inima mea” (Înger serafimic). Măsliniul sugerează viaţa, rodirea, precum acel axis mundi prezent în atâtea opere din literatura universală. Figurile de stil sunt prezente, dar nu în exces, surprinzătoare şi multe noi, sugestive şi frumoase în acelaşi timp. În opinia mea, autorul mai are o calitate: aceea de a crea noi cuvinte prin derivare: „măcinanta melancolie”, „luna măsliniană” etc. Mihai Epli, bun venit în frumoasa Literatură Română!”
 Felicitări şi din partea mea, Mihai Epli! Şi muze cât mai îmbietoare!