Gabriel Zetea: ”Cer public Instituției Prefectului închiderea zonelor non-alimentare și neesențiale ale centrelor comerciale din județul Maramureș”

  • Tipărire


Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea arată că susține demersul Organizației Patronale a Retairelilor din România care cer închiderea imediată a centrelor comerciale de tip mall din întreaga țară, cu excepția magazinelor alimentare și a farmaciilor.
”În acest context cer public Prefectului Judetului Maramures, închiderea zonelor non-alimentare și neesențiale ale centrelor comerciale din județul Maramureș, concomitent cu demararea unor solicitări ferme către Guvernul României, pentru a obține compensații financiare și stimulente economice pentru agenții comerciali afectați direct către această măsură. E nevoie ca economia Maramureșului să supraviețuiască acestei crize, este nevoie de măsuri ferme și cer imperativ Guvernului României sa adopte de urgență o serie de masuri, pe lângă cele foarte puține adoptate miercuri”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.


Măsurile cerute de liderul județean sunt: suspendarea până la finalul anului a plății creditelor bancare și a dobânzilor aferente, pentru firme și populație; amânarea plății CAS și CASS pentru firmele din domeniile de activitate afectate și stabilirea prin criterii clare a acestor domenii; scutirea, amânarea, prorogarea sau reeșalonarea plății taxelor și impozitelor aferente perioadei fără activitate; plata urgentă a restanțelor la plata indemnizațiilor pentru concediile medicale, precum și a restanțelor la rambursările de TVA.
”Pentru asigurarea fluxului financiar și a cash flow-ului este necesară implementarea de către BNR a unei scheme de credite, cu dobândă fixă și subvenționată, de 1 miliard de euro. Astfel, BNR va acorda credite băncilor comerciale, cu 0% dobândă. Din aceste sume, băncile comerciale vor fi obligate să acorde IMM-urilor credite, cu o dobândă de maximum 3% pe an, în lei, pe o perioadă între 3 ani si 10 ani, pentru noi investiții și capital de lucru. Se impune demararea de urgență a demersurilor pentru atragerea fondurilor europene disponibile pentru combaterea efectelor economice cauzate de pandemie. Comisia Europeană a anunțat deja că va pune la dispoziție 37 de miliarde de euro. Guvernul Carantină are obligația sa lase deoparte atacurile politice și scuzele și să ia pentru români măsurile necesare IMEDIAT!”, a declarat Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș.