Campionatul de fotbal al Rutenilor

  • Tipărire


În perioada 1 – 2 septembrie a avut loc ediția a II-a a Campionatul de fotbal al rutenilor Cupa Ruteanul. A devenit un eveniment sportiv, desfășurat anual, care se adresează jucătorilor de fotbal din toate filialele rutene din țară, oferindu-le acestora sansa de a-și demionstra talentul și virtuozitatea sportivă într-un cadru organizat și în același timp fiind un prilej de a se reîntâlni cu prieteni și de a socializa.
Mulțumim pe acesată cale domnului Marius Gabriel OMOTA, primar al comunei Ilia, Consiliului Local Ilia pentru sprijinul acordat în organizarea acestei manifestări sportive.
Competiția a debutat în data de 1 septembrie cu două meciuri de fotbal, iar în data de 2 septembrie au fost jucate restul meciurilor, astfel încât fiecare filială a avut ocazia de a juca câte un meci cu celelalte filiale participante.

Au participat echipele din filialele Dărmănești, Peregu Mare, Bistra și Deva. Meciurile au fost spectaculoase, în care cuvântul de ordine a fost fair-play. Deşi s-a luptat pentru fiecare balon, meciurile au fost purtate cu sportivitate, iar spiritul de echipă și colaborarea pe teren, au contribuit la rezultatele înscrise pe tabela de marcaj.
Ținând cont de faptul că sportivii au avut o condiție fizică de invidiat, iar dorința de a câștiga se simțea în tenacitatea jocului, scorul a fost foarte strâns între echipe. Totuși, pentru al doilea an consecutiv, cupa a revenit filialei din Bistra, Maramureș, ceea ce a provocat jucătorilor din această echipă o bucurie și o satisfacție imensă. Evenimentul a luat sfârșit cu o gală de premiere și o cină festivă, care a continuat cu cântece rutene, joc și voie bună până târziu în noapte.